x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Stirile zilei

Stirile zilei

19 Oct 2005   •   00:00

SRI - CNSAS / 1,2 milioane de dosare predate

Serviciul Roman de Informatii (SRI) a predat, in intervalul 10 martie-15 octombrie a.c., depozitelor Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) de la Popesti-Leordeni peste 1,2 milioane de dosare, cu aproape 1.400 de volume, insumand peste 8.100 metri liniari. Aceasta cantitate se adauga celor peste 900 de metri liniari de dosare predate Consiliului in perioada 2000-2004. Totodata, SRI a predat si evidenta informatizata a fondului "Persoane urmarite de Securitate", astfel ca, in prezent, consiliul detine evidenta automata a tuturor dosarelor Securitatii din depozitele de la Popesti-Leordeni.

PSD - Motiune ramasa fara sustinatori

Motiunea simpla "Painea anului 2006 in prag de a fi compromisa", depusa de PSD la Camera Deputatilor, nu va mai fi dezbatuta, deoarece sapte dintre semnatari s-au retras, astfel nemaifiind intrunit numarul de semnaturi necesare pentru dezbaterea acesteia. Anuntul a fost facut ieri in plenul Camerei de presedintele de sedinta, deputatul PSD Miron Mitrea. El a precizat ca au fost retrase sapte semnaturi de sustinere a motiunii, ramanand 49 de semnatari. Mitrea a mentionat ca motiunea nu mai poate fi dezbatuta, deoarece sunt necesare cel putin 50 de semnaturi.

Camera - Strainii vor putea cumpara terenuri

Deputatii au aprobat ieri, in prezenta ministrului Integrarii, Anca Boagiu (foto), doua proiecte de legi necesare integrarii. Unul dintre ele prevede ca strainii vor putea dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru resedinte sau sedii secundare, la implinirea unui termen de cinci ani de la data aderarii Romaniei la UE, iar asupra terenurilor agricole si forestiere, la implinirea unui termen de sapte ani. Actul normativ va intra in vigoare la data aderarii Romaniei la UE. (Carmen Vintila)

Guvern - Hotarare cu lista teroristilor

Lista persoanelor si firmelor suspecte de terorism sau finantarea terorismului international a fost ieri facuta publica de catre Guvern. Aceasta lista a fost intocmita de catre Ministerul Finantelor Publice pe baza informatiilor primite de la Consiliul de Securitate al ONU. Institutiile care formeaza Sistemul National de Prevenire si Combatere a Terorismului realizeaza liste cu persoanele si companiile suspecte de savarsirea sau finantarea terorismului, pe care apoi le completeaza si actualizeaza periodic prin hotarare a Guvernului. (Razvan Belciuganu)

Inscriere - Deputatul Almasan, la PC

Grupul parlamentar al Partidului Conservator (PC) din Camera Deputatilor are incepand de ieri un nou membru. Deputatul independent Liviu Almasan s-a inscris in PC. El s-a alaturat celor 19 reprezentanti ai PC din Camera Deputatilor. Almasan a intrat in Parlament pe listele PRM, partid din care a demisionat in iunie anul acesta, o data cu grupul din care au facut parte si deputatii Corneliu Ciontu si Anghel Stanciu. (Lavinia Dimancea)
×
Subiecte în articol: politic