x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Stoica ii irita pe liberali

Stoica ii irita pe liberali

de Monica Iordache Apostol    |    15 Iul 2005   •   00:00
Stoica ii irita pe liberali

Propunerea lui Valeriu Stoica, potrivit careia Theodor Stolojan ar trebui numit premier in locul lui Calin Popescu Tariceanu, a fost ieri catalogata de conducerea partidului drept "un atac" si a fost respinsa. Potrivit purtatorului de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu, "conducerea PNL respinge toate atacurile impotriva partidului si a liderilor sai, venite din orice parte si pe orice tema". El l-a inclus in categoria celor care "ataca" PNL si pe fostul lider liberal Valeriu Stoica, a carui propunere, avansata in ultimele zile, a fost instalarea lui Theodor Stolojan in functia de premier. "Sunt foarte multe presiuni asupra conducerii partidului si e bine sa le respingem, pentru ca partidul are altceva de facut", a mai spus Nicolaescu, afirmand ca propunerea lui Stoica nu a fost discutata oficial in PNL. El s-a ferit sa dea un raspuns transant in privinta "solutiei Stolojan", limitandu-se la a spune doar ca fostul lider liberal nu poate fi numit premier interimar pentru ca acest post trebuie ocupat de un membru al Guvernului. De asemenea, Nicolaescu a refuzat sa spuna ce rol va juca Stolojan in campania electorala. "Nu s-a decis inca implicarea fiecarui membru al PNL in campanie", a precizat deputatul liberal.

BUSOLA. Desi in nici o sedinta a conducerii partidului numele lui Stolojan nu a aparut, in partid se vehiculeaza tot mai intens ideea numirii acestuia ca premier si acordarea unui vot pozitiv in Parlament pentru un guvern alcatuit de acesta. Asta inseamna de fapt blocarea anticipatelor. Fostul presedinte liberal Valeriu Stoica a declarat ca momentul electoral oportun pentru Alianta PNL-PD a trecut. "Absenta unei strategii coerente din partea premierului si a Guvernului, in aceasta perioada, afecteaza grav imaginea PNL", a afirmat Stoica. El a reamintit ca, la Congresul PNL din luna februarie, Tariceanu si-a asumat responsabilitatea pentru eficientizarea partidului si a Guvernului. "Acum trebuie sa raspunda, sa suporte consecintele. Trebuie sa fie cineva raspunzator pentru ceea ce se intampla in PNL", a subliniat el. Stoica le-a recomandat liberalilor "sa isi regaseasca busola" si i-a cerut lui Tariceanu sa demisioneze dupa rezolvarea crizei inundatiilor. In schimb, Stoica sustine ca schimbarea conducerii PNL nu este oportuna in aceasta perioada. "Este prematur un asemenea demers. Nu este urgent, asa cum este cu schimbarea premierului si refacerea credibilitatii Coalitiei", sustine Stoica.

SITUATIA POLITICA PREOCUPA BRUXELLESUL
Comisia Europeana este preocupata de situatia politica din Romania, dar considera ca este vorba de aspecte ce tin strict de politica interna. "Nu este vorba despre o problema, ci despre un proces. Orice schimbare politica nu va avea, speram, vreun efect asupra pregatirii Romaniei in vederea aderarii", a declarat ieri comisarul european pentru politica regionala, Danuta Hübner. Oficialul european a mai spus ca la intalnirile cu presedintele si premierul a primit chiar asigurari ca pregatirile se vor intensifica. "Am inteles ca intentia Guvernului este sa nu permita nici o schimbare de ritm", a completat Hübner, precizand ca Executivul european incurajeaza stabilitatea si continuitatea in acest proces, "pe cat se poate". Danuta Hübner a aratat ca oficialitatile romane mai au de rezolvat multe probleme legate de capacitatea administrativa si de aplicare a legislatiei. "Am vrea sa credem ca, in perioada urmatoare, va exista o coordonare eficienta la nivel de ministere si la nivelul administratiei de stat. Administratorii si functionarii la nivel inalt trebuie sa fie bine pregatiti si sa existe parteneriate bune pentru gestionarea fondurilor", a mai spus comisarul european. (Irina Cristea)

PNL ISI FACE LISTELE PENTRU ANTICIPATE
Eugen Nicolaescu a mai sustinut ca alegerile anticipate sunt "singura alternativa pentru crearea unei majoritati parlamentare solide" si s-a plans ca Guvernul intampina greutati in Parlament. De altfel, liberalii se pregatesc de alegeri. Comitetul Executiv a decis pastrarea listelor parlamentare de la alegerile de anul trecut, dar si aplicarea unor criterii suplimentarea pentru validarea parlamentarilor. Surse liberale spun ca sansele actualilor alesi de a se regasi pe liste depind de modul in care vor face campanie electorala si de votul din Parlament asupra celor doua guverne care trebuie sa primeasca vot negativ. "Cine voteaza altfel decat decide partidul nu mai intra pe liste, au spus surse liberale. Liderii partidului au mai convenit sa nu introduca pe listele electorale reprezentantii PNL din administratia locala si centrala, respectiv prefecti sau secretari de stat, afirma sursele citate. In opinia lui Nicolaescu, alegerile anticipate vor avea loc, in ciuda opozitiei PSD. "Daca Alianta a decis sa se faca anticipate, este firesc sa se intample asa. Nu este normal ca un Guvern al PNL-PD sa fie votat de PSD, care a criticat continuu actuala guvernare", a explicat purtatorul de cuvant al PNL.

×
Subiecte în articol: politic pnl stoica