Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, va efectua luni o vizită de lucru la Kiev, la invitaţia omologului său ucrainean, Andrii Deşciţa.
Vizita ministrului Titus Corlăţean se înscrie în eforturile susţinute depuse de România, atât în cadrul structurilor europene şi euro-atlantice, cât şi în plan bilateral, pentru soluţionarea paşnică, prin dialog, a crizei acute din Ucraina.
Prezenţa la Kiev a ministrului român al afacerilor externe are loc pe fondul escaladării tensiunilor privind peninsula Crimeea, parte integrantă a Ucrainei independente şi suverane.
Consultările de la Kiev vor prilejui şi abordarea unui set cuprinzător de
aspecte aflate pe agenda bilaterală a relaţiilor dintre România şi Ucraina.
Vizita a fost convenită cu ocazia convorbirii telefonice din data de 4 martie 2014, la iniţiativa părţii române, între ministrul român de externe şi omologul său ucrainean.