x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Toader: Nu se poate să nu te întâlneşti cu cei care au decizia politică, cu cei care au câştigat, prin vot, puterea

Toader: Nu se poate să nu te întâlneşti cu cei care au decizia politică, cu cei care au câştigat, prin vot, puterea

09 Iul 2018   •   10:38
Toader: Nu se poate să nu te întâlneşti cu cei care au decizia politică, cu cei care au câştigat, prin vot, puterea

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat luni că a purtat discuţii cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Viorica Dăncilă pe tema modificărilor aduse Codului penal, precizând că "nu se poate să nu te întâlneşti cu cei care au decizia politică". 

Întrebat de jurnalişti dacă a discutat cu Liviu Dragnea despre modificările aduse Codului penal sau dacă s-a întâlnit cu acesta în urmă cu două săptămâni, Toader a răspuns: "Nu ştiu, dar două săptămâni cred că da. Între timp am plecat în concediu, dar nu uitaţi că un ministru, în mod firesc o să mă întrebaţi dacă m-am văzut şi cu premierul, un ministru face parte dintr-un Guvern. Guvernul, chiar dacă nu sunt eu membrul unui partid, Guvernul este al unei alianţe de guvernare. Nu se poate să nu te întâlneşti cu cei care au decizia politică, cu cei care au câştigat, prin vot, puterea". 

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul privind modificarea Codului penal. S-au înregistrat 167 de voturi "pentru", 97 - ''împotrivă'' şi 19 abţineri. Camera Deputaţilor este decizională în acest caz. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Tudorel Toader