x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tomac către liderii PNL şi USR: Fac apel să strângem rândurile şi să depunem împreună o moţiune de cenzură

Tomac către liderii PNL şi USR: Fac apel să strângem rândurile şi să depunem împreună o moţiune de cenzură

17 Sep 2018   •   14:46
Tomac către liderii PNL şi USR: Fac apel să strângem rândurile şi să depunem împreună o moţiune de cenzură

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, deputatul Eugen Tomac, a făcut luni un apel către liderii PNL şi USR să "strângă rândurile", astfel încât Opoziţia să depună împreună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, "mineriada din 10 august" şi criza pestei porcine fiind "motive mai mult decât suficiente". 

"Mineriada din 10 august şi modul catastrofal în care Guvernul Dăncilă a gestionat criza pestei porcine sunt, pe lângă multe altele, motive mai mult decât suficiente pentru a scoate din Palatul Victoria cel mai prost Cabinet de miniştri. Am redactat, în acest sens, o moţiune de cenzură pe care am prezentat-o public. Pot accepta faptul că nu aţi dorit să o semnaţi, fiind iniţiată de PMP, deşi noi am susţinut fără rezerve toate demersurile Opoziţiei din ultimii doi ani. Şi atunci când PNL a iniţiat moţiuni împotriva guvernelor conduse de Dragnea, şi atunci când USR a fost iniţiator", arată Tomac în scrisoarea deschisă trimisă preşedinţilor PNL şi USR. 

Liderul PMP a argumentat că, dincolo de orice calcule politice, "discutăm despre România şi despre destinele a milioane de români, umiliţi zi de zi prin acţiuni iresponsabile ale instituţiilor statului". 

"Acestea, orbite de lupte şi interese politice diverse, au ajuns să acţioneze împotriva propriilor cetăţeni, aşa cum a făcut Ministerul de Interne prin plângerea penală total absurdă a Jandarmeriei Române, acuzând o lovitură de stat. Fac apel la domniile voastre spre a strânge rândurile şi a depune, împreună, în numele întregii Opoziţii, o moţiune de cenzură împotriva acestui guvern condus de un om care nu are decât un singur plan: să distrugă totul pentru propria salvare! Acum este momentul cel mai potrivit. Mâine va fi prea târziu! România are nevoie de un alt guvern. Românii aşteaptă acţiune, nu justificări!", a mai spus deputatul PMP în scrisoarea publicată pe Facebook. AGERPRES

×
Subiecte în articol: eugen tomac