x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tomac: PMP va contesta la CCR acest Cod administrativ antiromânesc

Tomac: PMP va contesta la CCR acest Cod administrativ antiromânesc

05 Iul 2018   •   12:41
Tomac: PMP va contesta la CCR acest Cod administrativ antiromânesc

PMP va contesta la CCR acest Cod administrativ antiromânesc, a declarat joi deputatul Eugen Tomac. 

"Anunţ aici că asistăm la un blat naţional. Ceea ce se întâmplă la ora actuală este o chestiune cât se poate de clară, şi anume există o înţelegere pentru ca Parlamentul să dea astăzi un vot prin care aleşii locali să aibă un alt statut decât ceilalţi cetăţeni. Am înţeles că se justifică oboseala de aici din plen cu privire la rolul pe care îl avem ca Parlament - nu înţelegem că funcţia de demnitate publică, de ales, este o onoare pe care ne-o oferă societate. Vrem pensii speciale. Sunt categoric împotriva ideii de a avea pensii speciale şi sunt împotriva ideii ca orice ales să aibă pensie specială - un statut diferit faţă de ceilalţi cetăţeni", a declarat Tomac, la dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor la proiectul de lege privind Codul administrativ. 

Potrivit acestuia, majoritatea parlamentară a cedat "lucruri de nepermis pentru statul român". 

"Aţi cedat în anul Centenarului lucruri de nepermis pentru statul român. Nu sunt supărat pe cei de la UDMR, că-şi promovează interesele - minoritatea are agenda proprie şi o susţine. (...) Astăzi aici, în Parlament, vreţi să daţi un vot prin care toate instituţiile publice deconcentrate ale statului român, toate instituţiile unde există minorităţi peste 20% de fapt se transformă în nişte instituţii controlate în totalitate de aceste minorităţi, pentru că nu sunt suficienţi români care să ştie limba maghiară. Iar cei care vor da aici un vot sunteţi complici la o mare trădare naţională. Mai mult decât atât, este o situaţie absolut ridicolă ceea ce se întâmplă la ora actuală. (...) Fiecare director de deconcentrată va fi demnitar public. Practic poza pe care o avem la nivel naţional cu ministrul Andruşcă se va multiplica - vom avea 1.300 de miniştri în teritoriu pe profilul lui Andruşcă, ceea ce este de nepermis. PMP, împreună cu celelalte partide din opoziţie, va contesta la CCR acest Cod administrativ antiromânesc", a mai spus Tomac. AGERPRES

×
Subiecte în articol: eugen tomac