x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu cheamă electoratul la vot

Traian Băsescu cheamă electoratul la vot

de Monica Iordache Apostol    |    03 Iun 2009   •   00:00

Preşedintele Traian Băsescu i-a chemat pe români la vot în ziua alegerilor europarlamentare, spunând că numai printr-o prezenţă consistenţă pot arăta că românii sunt o "naţiune matură".



"Vreau să-i informez pe români că alegerile europarlamentare nu sunt doar un moment în care îşi exprimă ataşamentul faţă de un partid sau faţă de alt partid, sunt şi un moment în care Europa măsoară maturitatea dar şi ataşamentul popoarelor ei faţă de ideea de Uniune Europeană. O dată la cinci ani responsabilitatea actului politic se mută de la partide către fiecare cetăţean european, implicit către fiecare cetăţean al României", a afirmat şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

"Până în anul 2013, din contribuţiile cetăţenilor Uniunii Europene, România va mai primi 32 de miliarde de euro, bani nerambursabili, bani care sunt destinaţI dezvoltării, modernizării României, fie că vorbmm de infrastructură, programe de autostrăzi, modernizări de căI ferate, programe de mediu, de educaţie, bani pentru agricultură.
Cetăţenii UE sunt solidari cu românii si nu este vorba de o solidaritate declarată ci de o solidaritate care se materializează şI prin fonduri care provin din taxele percepute cetăţenilor UE şI care sunt îndreptate şI către România", a susţinut şeful statului.

Pe lângă fondurile pe care Uniunea Europeană le-a alocat României din contribuţiile tuturor cetăţenilor comunitaţI, preşedintele Traian Băsescu a mai adus un argument în favoarea participării la vot: de prezenţa la urne va depinde credibilitatea europarlamentarilor români.

"De aceea fac apel la români ca, indiferent de simpatiile politice pe care le au, să participe pe 7 iunie la vot, indiferent unde s-ar afla pe teritoriul României, pentru că la aceste alegeri se poate vota pe liste suplimentare la orice secţie de votare din ţară. Cu certitudine, o singură dată. Fac un apel la administraţiile locale ca în staţiunile turistice să existe un sistem de indicatoare care să-I îndrume pe turişti către secţiile de votare", a mai spus şeful statului.

×
Subiecte în articol: politic