x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Udrea: Partidele de centru-dreapta nu se vor uni. Poate vor avea o înţelegere pentru turul doi al prezidenţialelor

Udrea: Partidele de centru-dreapta nu se vor uni. Poate vor avea o înţelegere pentru turul doi al prezidenţialelor

27 Mai 2014   •   14:53
Udrea: Partidele de centru-dreapta nu se vor uni. Poate vor avea o înţelegere pentru turul doi al prezidenţialelor

Deputatul Elena Udrea susţine că Partidul Mişcarea Populară (PMP), din care face parte, este gata să se alăture oricărui proiect al dreptei unite, dar, luând în calcul discuţiile pe această temă deja purtate, ea consideră că nu va exista o astfel de construcţie politică până la alegerile din toamnă, poate doar o înţelegere pentru turul doi al prezidenţialelor.

"Mişcarea Populară este gata să facă parte din orice proiect al dreptei unite. Mai mult, acceptă orice iniţiativă de unificare, indiferent din partea cui vine. Va susţine chiar orice candidat care poate să învingă candidatul PSD, fără să importe din ce partid face parte. Dar, având în vedere momentul de faţă şi câteva discuţii care deja au fost purtate, eu cred că partidele de centru dreapta nu se vor uni. Nu până la alegerile din toamnă", a scris Udrea pe Facebook.

Potrivit ei, în prezent, sunt prea mari resentimentele personale ale liderilor partidelor de dreapta şi prea slabe caracterele lor pentru a le depăşi, chiar şi 'în ideea măreaţă de a învinge PSD-ul la prezidenţiale'.

"Incapacitatea politicienilor de a genera un proiect comun este dublată de frustrările şi parti pris-urile jurnaliştilor şi analiştilor de dreapta, care fac exact ce critică la liderii politici: unitatea dreptei, dar cum vrem noi şi în jurul cui vrem noi. De aceea, ca unul dintre foarte puţinii care chiar au încercat concret şi încearcă şi acum să realizeze o coaliţie a forţelor anti PSD, vă spun că nu mai cred că este posibil. Poate o înţelegere punctuală pentru turul doi al prezidenţialelor. Merge şi aşa, până la urmă, dar măcar hai să vedem fiecare bârna din ochiul propriu înainte de a vedea paiul din ochiul celuilalt!", a mai scris Udrea.

×