x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Udrea: Vom face plângere lui Ponta că ameninţă şi şantajează oamenii care au semnat petiţia PMP

Udrea: Vom face plângere lui Ponta că ameninţă şi şantajează oamenii care au semnat petiţia PMP

27 Apr 2014   •   13:39
Udrea: Vom face plângere lui Ponta că ameninţă şi şantajează oamenii care au semnat petiţia PMP

Partidul Mişcarea Populară va face plângere penală împotriva premierului Victor Ponta pentru ameninţare şi şantaj la adresa oamenilor care au semnat petiţia PMP împotriva accizei pe carburanţi, a declarat, duminică, deputatul Elena Udrea.

"Vom face plângere lui Victor Ponta că ameninţă şi şantajează oamenii care au avut curaj să semneze cu nume, prenume şi adresă pe aceste liste împotriva accizei", a spus Elena Udrea.

Corpul de control al prim-ministrului va sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la posibile infracţiuni săvârşite în cazul petiţiei colective depuse la Guvern de Partidul Mişcarea Populară.

În urma documentării efectuate de Corpul de control al premierului, din dispoziţia prim-ministrului, a rezultat o notă de informare în care se arată că petiţia colectivă 'PARTIDUL MIŞCAREA POPULARĂ STRÂNGE SEMNĂTURI ÎMPOTRIVA SCUMPIRII BENZINEI ŞI MOTORINEI. SEMNEAZĂ Şl TU!' nu conţine '300.000 de semnături' cum s-a afirmat de iniţiatorii demersului şi că 'numărul total de rubrici cu 'semnături' din petiţia colectivă, inclusiv cele inexacte sau incomplete, este de 213.983'.

Inspectorii guvernamentali au constatat că 'sesizarea numărului de 206.251 persoane înscrise în listele cu antetul Partidului Mişcarea Populară doar cu nume, prenume şi localitatea de domiciliu sau de reşedinţă, fără alte date de natură a permite identificarea, nu poate fi luată în considerare'.

În acest sens, în nota de informare se arată că 'potrivit dispoziţiilor art. 7 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, 'petiţiile (...) în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează, potrivit prezentei ordonanţe' '.

În concluziile notei de informare inspectorii guvernamentali au mai reţinut că 'doar în cazul unui număr de 3.468 de rubrici cu 'semnături' au fost menţionate date de natură a permite identificarea petiţionarilor'.

×