x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR și PLUS susțin candidați diferiți pentru Primăria Capitalei

USR și PLUS susțin candidați diferiți pentru Primăria Capitalei

02 Dec 2019   •   08:08
USR și PLUS susțin candidați diferiți pentru Primăria Capitalei

Primul semnal serios de „ruptură” în Alianța USR-PLUS a fost dat, la sfârșitul săptămânii trecute, de fostul prezidențiabil Dan Barna, care a anunțat că USR a aprobat regulamentul de desemnare a cadidaților pentru alegerile locale de anul viitor, regulament care permite candidaturi interne ale independenților. Astfel, Nicușor Dan va fi sprijinit de USR pentru a candida la funcția de primar general al Capitalei, ca independent. În condițiile în care partenerii de la PLUS, formațiune condusă de Dacian Cioloș, îl va sprijini pentru această poziție pe fostul ministru „tehnocrat”, Vlad Voiculescu.

Nici afirmația făcută de liderul USR, Dan Barna, în conferința de presă de după acest vot, nu este una neglijabilă, Barna a precizat că „este important să avem candidați a căror integritate morală să nu poată fi pusă la îndoială, iar reputația lor să nu poată prejudicia prestigiul și imaginea Uniunii Salvați România. Asta înseamnă fără penali, fără traseiști, fără plagiatori, fără colaboratori ai fostei Securități și fără membri din conducerea Partidului Comunist Român”.

Dan Barna a mai precizat că, tot în cadrul ședinței Comitetului Politic întrunit la sfârșitul săptămânii trecute, a fost adoptată Carta Valorilor USR, respectiv un document care rezintă „principiile și valorile pe care partidul și-a construit programul de guvernare”.

 

 

 

×
Subiecte în articol: Dan Barna