x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Utopia UDMR, dărâmată în Camera Deputaţilor

Utopia UDMR, dărâmată în Camera Deputaţilor

12 Apr 2018   •   13:50
Utopia UDMR, dărâmată în Camera Deputaţilor
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Plenul Camerei Deputaţilor a respins proiectul de lege privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc. Potrivit raportului Comisiei de administraţie publică, iniţiativa legislativă vizează crearea unei entităţi statale distincte, paralelă cu statul naţional unitar român. În timpul dezbaterilor, deputatul UDMR Kulcsar Gyorgy, iniţiatorul proiectului, a acuzat de pizmă şi de igoranţă persoanele sau instituţiile care susţin că Ţinutul Secuiesc nu există, iar PSD şi PNL au invocat anul Centenarului şi riscul de a crea falii în societate, anunţând că vor vota îmotriva proiectului. „Secuii au luptat pentru apărarea creştinismului de partea lui Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare. Acele persoane şi instituţii care susţin că Ţinutul Secuiesc nu există sunt conduse din umbră sau sunt conduse de ură faţă de maghiari şi secui", a spus Kulcsar. Fostul premier Mihai Tudose s-a arătat cumpătat, după ce nu de mult perora idei xenofobe la adresa secuilor. El a s-a limitat să ironizeze proiectul UDMR, afirmând că "pe teme de genul ăsta am ajuns să facem un referendum, să vedem dacă un copil, de 8 martie, îi ia lui maică-sa un ruj sau o spumă de bărbierit”.

×
Subiecte în articol: utopia udmr