În cadrul emisiunii "Punctul de întâlnire, la Antena 3, premierul Victor Ponta a susținut că, din informațiile pe care le are, protestele ce au avut loc sâmbătă în Cluj, Timișoara sau București, au fost generate de organizații civice apropiate ACL și lui Traian Băsescu, care se pregătesc să conteste în stradă rezultatul din turul doi al alegerilor prezidențiale.
Ponta a explicat că în viziunea sa protestele au două componente, una normală și legitimă, a românilor din diaspora care nu au putut vota la primul tur de scrutin și o a doua, care a confiscat această temă a diasporei, și pe baza căreia se va constitui baza contestării alegerilor din turul doi de duminica viitoare.
"Totul este de fapt o pregătire de confiscare a temei diasporei în care, dacă nu este o diferență foarte mare, domnul Băsescu și domnul Iohannis să vină și conteste alegerile. Este un plan ticălos împotriva României condus de domnul Băsescu și în care Klaus Iohannis are și el rolul său”, a declarat Victor Ponta, la Antena 3.
Ponta a ținut să transmită un mesaj pentru românii din diaspora și a explicat că s-au luat toate măsurile pentru a se asigura un vot fără incidente. Premierul a dat asigurări că ”duminică nimeni nu-și va bate joc de votul lor așa cum s-a întâmplat în 2012”.
___________
Comentatorii politici apreciază că primul pas în sensul dezvoltării planului dezvăluit de Victor Ponta este scrisoarea pe Traian Băsescu a trimis-o Biroului Electoral Central, în care a cerut dispunenerea unor măsuri menite să asigure exercitarea dreptului la vot de către toţi cetăţenii români aflaţi în străinătate, asta cu toate că deciziile luate de BEC în ultimele zile în colaborare cu MAE vor duce, practic, la dublarea capacităţii de verificare a procesului electoral din secţiile de vot din diaspora.
Băsescu atrage atenţia şi spune că la alegerile de pe 16 noiembrie „este posibil să fie un număr considerabil mai mare de cetăţeni" prezenţi în diaspora. De unde are preşedintele aceste informaţii? Nu le are, şeful statului lăsând să se înţeleagă din scrisoarea transmisă că îşi bazează întreaga argumentaţie pe o „posibilitate".
Extrem de voalat, Băsescu dezvăluie în această scrisoare adresată BEC posibilitatea de a cere anularea scrutinului de duminica viitoare, caz în care și-ar prelungi mandatul de președinte, fiind nevoie de reluarea alegerilor, începând cu turul I.
Cu toate că au existat zvonuri cu privire la această intenţie a lui Băsescu, scrisoarea adresată vineri BEC, premierului Ponta şi ministrului de Externe Titus Corlăţean confirmă faptul că, pe fondul protestelor stimulate de ACL în toată ţara, Traian Băsescu vrea cu tot dinadinsul să rămână la Cotroceni şi după 21 decembrie. Cel mai probabil, va invoca art 83, alin 3 din Constituţie, care prevede că „Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă", în Constituţie nefiind suficient explicitat termenul de „catastrofă