x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vlad Voiculescu, despre Florin Cîțu: Acest om nu mai are susținerea propriilor colegi din Guvern

Vlad Voiculescu, despre Florin Cîțu: Acest om nu mai are susținerea propriilor colegi din Guvern

20 Apr 2021   •   11:05
Vlad Voiculescu, despre Florin Cîțu: Acest om nu mai are susținerea propriilor colegi din Guvern
Sursa foto: Lucian Alecu

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a afirmat, luni, la Prima TV, că premierul Florin Cîțu nu a dat dovadă de spirit de echipă, ci s-a folosit de „orice breșă, orice mică problemuță, falsă câteodată, ca să dea într-un membru al echipei”.

"Eu nu cred că liderul unei echipe poate să mai fie acolo ca lider al echipei dacă nu are niciun fel de spirit de echipă, dacă foloseşte orice breşă, orice mică problemuţă, falsă câteodată, ca să dea într-un membru al echipei. Şi vedem ce s-a întâmplat la Foişor. La Foişor, Ministerul Sănătăţii nu a avut nicio implicare altfel decât că a aprobat o acţiune a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă într-un spital care aparţinea Primăriei. Lucrurile s-au gestionat mai degrabă prost (...) Dacă mă uit în urmă, vedem că nu s-a cerut nici măcar demisia managerului, nu s-a cerut demisia celui care a coordonat acţiunea sau a şefului său, adică DSU, MAI nu s-a discutat niciun moment, dar niciun moment, în schimb, cine a fost vinovatul de serviciu? Ministrul Sănătăţii care, repet, nu a iniţiat acţiunea, nu a coordonat acţiunea, nu a fost la faţa locului şi nici nu avea ce căuta”, a adăugat Voiculescu.

De asemenea, acesta a făcut o comparație între Florin Cîțu și Victor Ponta, afirmând că ce s-a întâmplat în ultimele zile este „halucinant”.

„În ultimele zile eu sunt șocat, nu știu dacă avem de a face cu un nou Ponta sau... poate că e o întâmplare, poate că e nervos în perioada asta și nu-l mai înțeleg eu, dar ce se întâmplă în ultimele zile mi se pare pur și simplu halucinant”, a declarat Vlad Voiculescu.

Fostul ministru al Sănătății a precizat că nu se pune problema să plece din USR PLUS, chiar dacă va desemna pe altcineva la Ministerul Sănătății, acceptând ca Florin Cîțu să rămână în funcția de premier.

„Florin Cîțu a folosit ce s-a întâmplat la Foișor ca să întrebe dacă mai există onoare. În momentul ăsta, acest om nu mai are susținerea propriilor colegi din Guvern, nu mai are susținerea unei bune părți a coaliției. În condițiile astea, ideea că domnealui nu și-a prezentat deja demisia nu are nicio legătură cu onoare.”, a mai afirmat fostul ministru al Sănătății.

 

 

×
Subiecte în articol: vlad voiculescu florin citu