x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vlad Voiculescu: Nu există un singur loc în Sănătate care să nu fi fost afectat de politizare

Vlad Voiculescu: Nu există un singur loc în Sănătate care să nu fi fost afectat de politizare

16 Apr 2021   •   11:55
Vlad Voiculescu: Nu există un singur loc în Sănătate care să nu fi fost afectat de politizare
Sursa foto: Lucian Alecu

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, vineri, că nu există un singur loc în Sănătate care să nu fie afectat de politizare, făcând referire la directorii Direcțiilor de Sănătate Publică.

De asemenea, acesta a precizat că a oprit, alături de câțiva colegi, banii pentru presă.

„Da, în această perioadă am oprit în Guvern, alături de câţiva colegi, şi banii către presă, în plină criză sanitară, cu un buget al Sănătăţii care nu ajunge până la sfârşitul anului, în condiţiile în care avem cheltuieli fulminante legate de vaccinare, de testare şi nu numai, nu cred că era oportun să prelungim ceva ce s-a întâmplat anul trecut şi asupra căruia nu vreau să mai comentez. Nu există un singur loc în Sănătate care să nu fi fost afectat de politizare. Am avut, acum două săptămâni, evaluarea directorilor de DSP. Vă pot spune că nivelul profesional al unei părţi a acestui corp profesional nu ne face să fim mândri, nu e un lucru cu care să ne mândrim", a declarat Voiculescu, într-o conferinţă de presă la Parlament.

De asemenea, acesta a precizat că în sistem este nevoie de profesionalism și de aceea este important ca depolitizarea să continue.

„Avem nevoie de adevăr şi asta a încercat Ministerul Sănătăţii, întreaga echipă, prin transparentizare, dar, de asemenea, prin ajustarea indicatorilor, de asemenea prin schimbarea criteriilor pentru carantină, prin toate acestea credem noi că lucrurile mergeau în direcţia corectă. Nici pandemia, nici sănătatea nu pot fi gestionate doar în spitale, dar este în responsabilitatea noastră să ne asigurăm că toţi indicatorii reflectă realitatea, nu poveşti nerealiste, şi că deciziile sunt luate pe baza datelor, pe baza adevărului. Am creat o linie de sprijin psihologică pentru persoanele afectate de pandemie", a adăugat Voiculescu.

×
Subiecte în articol: vlad voiculescu