x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Politică Vot decisiv de Moş Nicolae

Vot decisiv de Moş Nicolae

de Monica Andrei Capatos Publicat la 06 Dec 2009 00:00 Modificat la 06 Dec 2009 00:00

Românii au fost ieri mai nerăbdători să-şi pună ştampila pe buletinul de vot şi să-şi aleagă preşedintele. Faţă de acum două săptămâni, prezenţa la vot a fost mai mare atât în primele trei ore ale dimineţii, cât şi pe parcursul zilei. La ora când s-au închis urnele votaseră 56,99% din populaţie.

Ora 10:00.
7,52% din români s-au dus la secţiile de votare, înregistrându-se 6,98% în mediul urban şi 8,27% în mediul rural, a anunţat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ. În turul întâi, prezenţa la urne, la nivel naţional, era de 6,17% din cetăţenii cu drept de vot, respectiv de 5,65% în mediul urban şi de 6,88% în mediul rural. Şi bucureştenii s-au dus în număr mare să-şi aleagă preşedintele încă de la primele ore ale di­mi­ne­ţii, prezenţa fiind de 6,44 %. Sectorul 1 a fost în top cu 7,87 %, în timp ce cea mai scăzută a fost în Sectorul 3, cu 5,77%. Cei mai rapizi au fost alegătorii din Dâmboviţa, 12,13% şi-au exprimat votul, iar cei din Harghita au fost codaşii, respectiv 3,47%. Şi sec­ţiile speciale de votare au fost luate cu asalt de români, prezenţa fiind dublă faţă de primul tur. Astfel, şi-au exprimat opţiunea în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 90.343 de persoane. Cele mai multe voturi s-au înregistrat în secţiile de votare speciale din Ilfov - 6.476 alegători, Dolj - 4.289, Mehedinţi - 4.057, Olt - 3.978 şi Timiş - 3.804.


Ora 13:00. Numărul mare de români care a vrut să pună ştampila pe unul dintre cei doi candidaţi la Preşedinţie s-a men­ţi­nt până la orele prânzului. Prezenţa la vot a fost de 24,01%, în­re­gistrându-se 23,32 % în mediul urban şi 24,94% în mediul ru­ral. Rămân pe primul loc cei din Dâmboviţa, cu 32,29%, Teleorman - 31,66%, Mehedinţi - 31,45%, Ilfov - 31,10% şi Olt - 30,22%. Ultimele locuri au fost ocupate tot de cei din Covasna - 13,56% şi Harghita - 13,93%. În primul tur de scrutin, prezenţa la urne, la nivel naţional, era de 20,96%, respectiv de 20,12% în mediul urban şi de 22,10% în mediul rural. Bucureştenii nu s-au lăsat mai prejos şi au ieşit şi ei la vot, prezenţa fiind de 23,34%. Cea mai mare participare a fost înregistrată în Sectorul 1, cu 26,36%, în timp ce cea mai scăzută a fost în Sectorul 3, cu 20,82%. În cele 3.359 de secţii de votare speciale şi-au exprimat opţiunea prin vot pentru ale­ge­rea preşedintelui României 256.884 de alegători, cele mai mul­te voturi înregistrându-se în judeţul Ilfov.


Ora 16:00. 40,10% din alegători au venit ieri în cabinele de vot pentru a-şi alege preşedintele. Nu s-a schimbat nimic în ierarhia judeţelor, cei mai mulţi au votat în Dâmboviţa - 50,22%, şi cei mai puţini în Harghita - 23,16%. Procente mai mari s-au înregistrat în Mehedinţi - 49,62%, Ilfov - 49,75%, Teleorman - 49,56% şi Olt - 48,15%. Nici lista codaşelor nu s-a schimbat: Harghita - 23,16% şi Covasna - 23,74%. La 22 noiembrie, prezenţa la urne, la nivel naţional, a fost de 36,19%, din care 33,69% în mediul urban şi 39,62% în mediul rural. În Bucureşti şi-au exprimat dreptul de vot 38,05% din cetăţeni, cea mai mare participare fiind înregistrată în Sectorul 1 cu 43,09%, în timp ce cea mai scăzută a fost în Sectorul 3, cu 35,50%. La primul tur de scrutin, prezenţa la urne a fost de 32,42% din bucureşteni. În secţiile de votare speciale şi-au ales preşedintele 429.290 de alegători, cele mai multe voturi fiind înregistrate în Ilfov, Timiş, Dolj, Olt şi Cluj.


Ora 19:00.
53,51 % din români făcuseră deja alegerea pentru prezidenţiale, înregistrându-se 50,59% în mediul urban şi 57,51% în mediul rural. Cea mai mare prezenţă la vot a fost în Ilfov, respectiv 64,91% din totalul alegătorilor înscrişi în liste, în timp ce cea mai mică a fost înregistrată în Harghita, respectiv 33,21%. În urmă cu două săptămâni, prezenţa la urne, la nivel naţional, a fost de 49,97%, din care 47,21% în mediul urban şi 53,77% în cel rural. În Bucureşti a participat la vot 50,13% din populaţie, cei mai harnici fiind locuitorii Sectorului 6, cu 55%, iar cei mai leneşi ai Sectorul 5, cu 47,16%. În secţiile de votare speciale şi-au exprimat opţiunile 569.172 de alegători, cele mai multe voturi înregistrându-se în Timiş - 27.327.


Ora 21:00 La ora când s-au închis urnele votase 56,99% din populaţie, 54,72% din mediul urban şi 60,11% din cel rural. Ju­de­ţul Ilfov a ocupat primul loc, ducându-se la urne 69,50% din totalul celor înscrişi în liste, în timp ce Harghita s-a clasat pe ultimul loc, cu 36,98%. La primul tur de scrutin, la închiderea urnelor, prezenţa a fost de 53,52%, în mediul urban votând 51,50%, iar în mediul rural, 56,30%. Bucureştenii s-au dus la vot în proporţie de 54,90%, în Sectorul 6 înregistrându-se o mai mare pondere, în timp ce cea mai mică a fost în Sectorul 5.
La primul tur s-au prezentat 50,09% din locuitorii Capitalei. În secţiile speciale din întreaga ţară au fost exprimate, până la închiderea urnelor, 617.135 de voturi.

×
Subiecte în articol: alegeri 2009