x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 4 pacienți cu infecții nosocomiale, morţi în spital

4 pacienți cu infecții nosocomiale, morţi în spital

de Monica Cosac    |    08 Mai 2019   •   17:32
4 pacienți cu infecții nosocomiale, morţi în spital
Sursa foto: monkeybusinessimages/Getty Images/iStockphoto

Secția de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu-Severin a fost închisă, după ce patru pacienți care fuseseră internați aici, la finalul lunii aprilie, au murit, fiind infectaţi cu o bacterie periculoasă. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mehedinți susține că unul dintre cei patru pacienţi ucişi de Acinetobacter era purtător al bacteriei la momentul internării. Însă, medicii atrag atenţia că infecțiile din spitale sunt transmise, cel mai frecvent, prin mâinile personalului medical.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, ieri, că, potrivit informării primite de la DSP Mehedinţi, „la testele de autocontrol efectuate de unitatea sanitară nu a fost evidențiată niciodată prezența Acinetobacter”. Cu toate că unitatea medicală nu a putut depista sursa de infecție, după decesul celor patru pacienţi, sectorul septic al secţiei ATI din SJU Drobeta Turnu-Severin a fost închis pentru curăţenie şi dezinfecţie.  

Raportul DSP Mehedinţi mai precizează că toţi pacienţii aveau afecţiuni grave, cronice, precum: diabet, bronhopneumopatie, encefalopatie hipercapnică, poliglobulie, insuficienţă renală, sindrom de citoliză hepatică, insuficienţă cardiacă.

Ministerul Sănătății (MS) precizează că a cerut DSP Mehedinți să verifice „modul în care Spitalul Județean a respectat procedurile în acest caz” și a solicitat ca, astăzi, după finalizarea dezinfecţiei, să ia noi probe din secția ATI a spitalului. „În funcție de rezultatele acestor probe se va decide reluarea activității”, potrivit MS.

Spălatul pe mâini, esențial în stoparea fenomenului

Atât medicii, cât şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) atrag atenţia că infecţiile nosocomiale, care mai sunt numite şi „infecţii asociate actului medical”, se transmit, cel mai frecvent, prin intermediul mâinilor personalului medical. Tocmai de aceea, spălatul pe mâini este esențial pentru prevenirea acestui fenomen al infecțiilor intraspitalicești, este de părere medicul Cornelia Năstase, director de îngrijiri al Spitalului „Victor Babeş” din Capitală. „Este foarte important să se facă igienizarea mâinilor înainte şi după fiecare pacient”, a subliniat medicul, ieri, în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia lansării campaniei mondiale anuale „Salvează vieți: Spală-te pe mâini!”, coordonată de OMS.

„S-a dovedit prin studii statistice făcute de către colegii noştri de pe tot mapamondul că singurul gest care are cel mai mare impact în prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti, infecţiilor asociate actelor medicale, este spălatul pe mâini”, spune dr. Simin Florescu, director medical Spital „Victor Babeş”

Acinetobacter este aceeași bacterie care a ucis, anul acesta, 13 pacienți la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

×