Veteranii de război, văduvele de război, precum şi accidentaţii de război vor beneficia în 2016 de un ajutor anual în cuantum de 335 lei/persoană pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice, bugetul total alocat în acest sens fiind de nouă milioane lei, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
"Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, preţurile mărfurilor nealimentare au fost mai mici cu 2,2%, iar tarifele serviciilor s-au micşorat cu 0,9% în luna iulie 2016 comparativ cu aceeaşi lună a anului 2015, iar rata inflaţiei în luna iulie 2016 comparativ cu luna iunie 2015 a fost de -0,8%. Scăderea preţurilor la mărfurile nealimentare cu 2,2% a fost determinată de evoluţia preţurilor la combustibil, energie electrică, gaze şi încălzire centrală şi alte tipuri de mărfuri, înregistrând şi acestea o scădere. De asemenea, tarifele serviciilor au scăzut în medie cu 0,9%, în principal pentru apă, canal, salubritate, transport şi abonamente radio/TV. Astfel, având în vedere faptul că diminuarea preţurilor la mărfurile nealimentare şi la tarifele serviciilor nu au influenţat negativ veniturile persoanelor care au calitatea de veterani de război şi văduve de război, precum şi de accidentaţi de război în afara serviciului ordonat, propunem menţinerea cuantumului ajutorului anual la 335 lei", se menţionează în Nota de fundamentare a proiectului de HG.
De ajutorul anual va beneficia un număr total de 13.677 persoane, din care 12.880 persoane plătite de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, 412 persoane plătite de Ministerul Apărării Naţionale, 384 persoane plătite de Ministerul Afacerilor Interne şi o persoană plătită de Serviciul Român de Informaţii.
Plata ajutorului anual din bugetul MMFPSPV se va efectua de către casele teritoriale de pensii publice.
În bugetul Ministerului Muncii pentru anul 2016 este prevăzută suma de 8,7 milioane lei, în cel al Ministerului Apărării Naţionale - 170.000 lei, în bugetul Ministerului Afacerilor Interne - 135.000 lei şi în bugetul Serviciului Român de Informaţii - 400 lei.AGERPRES