x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Care sunt bolile pentru care CNAS va aloca mai mulți bani

Care sunt bolile pentru care CNAS va aloca mai mulți bani

de Monica Cosac    |    15 Apr 2022   •   12:14
Care sunt bolile pentru care CNAS va aloca mai mulți bani

Analizele și investigaţiile medicale pentru monitorizarea post-COVID, precum și a pacienţilor cu cancer, diabet, afecţiuni cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau boli rare vor fi făcute în cel mult cinci zile de când sunt solicitate, potrivit unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului, adoptată în ședința de ieri a Executivului.

Documentul prevede, de asemenea, că medicii pot acorda în continuare consultaţii la distanţă, fără card de sănătate, însă numai pentru bolnavii cu afecțiuni cronice sau contagioase. Prin această OUG sunt desființate și centrele de vaccinare anti-COVID, iar imunizarea împotriva virusului SARS-CoV-2 este inclusă în Programul național de vaccinare al Ministerului Sănătății.

Guvernul României a aprobat abia ieri un proiect de OUG prin care sunt stabilite noi măsuri pentru asigurarea asistenței medicale în cadrul sistemului de sănătate, după ridicarea stării de alertă de pe teritoriul României, măsuri care ar fi trebuit să intre în vigoare încă de la 1 aprilie 2022.

Una dintre principalele noutăți este că pacienții care au avut COVID-19 și cei cu afecțiuni cronice grave vor putea să-și facă analizele medicale gratuite, la care au dreptul conform legii, în cinci zile lucrătoare, nu în trei luni, cum se întâmplă în prezent, din cauza epuizării fondurilor date de casele de asigurări de sănătate.  

Contracte adiționale pentru anumite afecțiuni

„Investigațiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu COVID-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare, precum și a pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, se efectuează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării acestora, chiar dacă furnizorul aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate a epuizat fondurile lunare contractate la momentul solicitării”, a transmis Ministerul Sănătății (MS).  

Pentru decontarea contravalorii acestora, sumele contractate inițial de furnizorii acestor servicii medicale vor fi suplimentate prin acte adiționale, precizează reprezentanții MS.

Totodată, conform OUG, pentru investigaţiile paraclinice prevăzute mai sus furnizorii de servicii medicale vor ţine evidenţe distincte.

Și pentru bolnavii cu insuficiență renală cronică „va fi asigurat tratamentul continuu și gratuit prin decontarea de către casele de asigurări de sănătate a ședințelor de dializă”, chiar dacă este depășit plafonul contractat inițial.  

Ședințele de chimioterapie acordate în regim de spitalizare de zi, necesare pacienților cu afecțiuni oncologice, precum și serviciile de radioterapie cuprinse în programele naționale de sănătate finanțate de CNAS, se acordă gratuit tuturor pacienților care au nevoie de aceste tratamente, conform Ministerului Sănătății. 

Și chimioterapia și radioterapia vor fi decontate de casele de asigurări de sănătate, chiar dacă va fi depășit nivelul contractat inițial cu furnizorii de servicii medicale.

Consultații fără card

Medicii de familie și medicii din ambulatoriul clinic de specialitate „pot acorda în continuare consultații medicale la distanță pentru pacienții cu afecțiuni cronice și boli cu potențial endemo-epidemic”, mai spun reprezentanții MS, iar pentru aceste consultații nu este necesară utilizarea cardului național de asigurări. 

De asemenea, terapiile psihiatrice și serviciile conexe actului medical furnizate de psihologi și logopezi se pot acorda în continuare la distanță. 

Consultațiile la distanță se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia, precizează Ministerul Sănătății.

Vaccinare anti-Covid, exclusiv la medicul de familie

Prin această OUG sunt desființate și centrele de vaccinare anti-COVID, iar imunizarea împotriva virusului SARS-CoV-2 este inclusă în Programul național de vaccinare al Ministerului Sănătății. Astfel că, începând cu data de 1 iulie 2022, de vaccinarea împotriva COVID-19 se vor ocupa exclusiv medicii de familie. În prima etapă, sunt închise centrele de vaccinare organizate în afara spitalelor.

„Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 organizate (...) în alte locaţii decât cele din cadrul unităţilor sanitare publice cu paturi își încetează activitatea în termen de maxim 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe”, se arată în document. 

Conform noilor reglementări, toate documentele aferente desfășurării activității de vaccinare din centrele desființate vor fi transmise autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază teritorială au funcționat.  

„Începând cu data de 1 iulie 2022 activitatea de vaccinare împotriva COVID-19 se realizează exclusiv prin cabinetele de asistenţă medicală primară (...) în cadrul programului naţional de vaccinare derulat de Ministerul Sănătăţii. În cazul persoanelor private de libertate, activitatea de vaccinare împotriva COVID-19 se realizează exclusiv prin cabinetele medicale din cadrul unităților penitenciare”.

60 de lei pentru doctorul care vaccinează acasă 

Medicii de familie pot vaccina atât persoanele înscrise pe propriile liste, cât și pe cei care nu au un medic de familie sau pentru care medicul de familie nu asigură aceste servicii, și pot acorda aceste servicii și în cabinetele proprii, dar și la domiciliul persoanei care dorește să se vaccineze. 

Tariful pe care îl va primi medicul de familie este de 40 de lei/inoculare pentru vaccinul făcut în cabinetul doctorului și de 60 de lei/ inoculare, în cazul celui făcut acasă la pacient. 

Conform  documentului, aceste tarife includ, pe lângă administrarea efectivă a vaccinului, „şi consultaţia medicală, precum şi raportarea şi monitorizarea reacţiilor adverse postvaccinale”, însă mai sunt valabile doar până finalul lunii iunie a acestui an.

Sumele pe care le vor primi medicii de familie, începând cu 1 iulie 2022, pentru administrarea vaccinului anti-Covid, vor fi stabilite ulterior printr-un ordin al ministrului sănătății, iar banii vor fi asigurați din bugetul Ministerului Sănătății.

×