Producătorul de electrocasnice Arctic a deschis un centru de vaccinare împotriva Covid-19 în cadrul fabricii sale de frigidere din Găeşti, urmând să extindă campania de imunizare şi la unitatea de la Ulmi, unde sunt produse maşini de spălat rufe.
Acţiunea se desfăşoară în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa şi reţeaua Regina Maria.
La centrele de vaccinare organizate de Arctic se vor putea imuniza angajaţii companiei, familiile acestora, dar şi partenerii şi subcontractorii. Toate persoanele cărora li se va administra vaccinul vor fi înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări. Serul cu care se va face imunizarea este Pfizer, iar rapelul va fi organizat tot de către companie, în aceleaşi condiţii, după 21 de zile calendaristice.
„În toată această perioadă plină de provocări, am tratat cu prioritate sănătatea angajaţilor noştri şi a familiilor acestora şi am aplicat cu cea mai mare responsabilitate toate măsurile de prevenţie. Am acţionat în permanenţă proactiv şi am venit în sprijinul comunităţilor şi a personalului medical care duce în continuare această luptă. Prin această campanie de vaccinare, care are ca scop imunizarea angajaţilor şi a familiilor acestora, venim din nou cu o soluţie reală şi facem un pas important către revenirea la ceea ce vom putea numi o nouă normalitate”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic.
În prima zi de vaccinare la centrul deschis în fabrica de la Găeşti au fost imunizate peste 250 de persoane.
Arctic are aproximativ 5.500 de angajaţi şi exportă 62% din producţia totală în peste 74 de ţări.
Este parte din grupul Arçelik din anul 2002. La Găeşti sunt produse peste 38 de milioane de aparate frigorifice, iar fabrica din Ulmi, Dâmboviţa, va atinge o capacitate de producţie de 2.2 milioane de unităţi pe an, la finalizarea investiţiei.