Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, pomenit în calendarul creştin ortodox la 17 februarie, a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305), fiind recrut (tiron) în armata romană.
S-a născut în Siria şi a făcut parte din armata romană în legiunea Tironilor formată din soldaţi tineri (de aici şi numele de Teodor Tiron). Sfântul Tiron comanda o cohortă de câteva sute de ostaşi, cei mai buni din legiune (care număra în jur de 5.000 de oameni) şi aceştia se numeau margariţi (adică tari şi puternici).
În anul 304 legiunea a fost mutată din Siria în Amasia, capitala Pontului. La ceva timp după aşezarea în Amasia legiunea a primit ordin ca toţi ostaşii să aducă jertfă zeiţei Cibela. Totodată, era un mod prin care se verifica în ce măsură pătrunsese creştinismul în rândurile armatei.
Sfântul Tiron a mărturisit că este creştin în faţa comandantului care l-a sfătuit, fiind unul dintre cei mai valoroşi ostaşi, să renunţe la credinţa în Hristos şi să jertfească idolilor, i s-a dat chiar şi un timp de gândire. În acea noapte Sfântul Teodor a incendiat templul, a fost descoperit şi dus înaintea guvernatorului. A rămas statornic în credinţă şi a primit moarte mucenicească.
Sinaxarul aminteşte de o minune a Sfântului Teodor, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), când acesta a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor.
Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere (colivă). O săptămână, prima săptămână a Postului Mare, a durat acest lucru, iar produsele alimentare în acest timp s-au stricat şi a trebuit să fie aruncate în mare.
La sfârşitul săptămânii, sâmbăta, creştinii au făcut pomenirea Sfântului Mucenic Teodor. Din acea perioadă se păstrează obiceiul ca în sâmbăta întâia a marelui post să se săvârşească pomenirea minunii care s-a făcut în zilele cu coliva, ca să nu se uite milostivirea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru creştini şi ajutorul Sfântului Marelui Mucenic Teodor. AGERPRES