Ce au simțit, din prima linie, medici, asistenți și ambulanțieri. „Virusul atacă sistemul psihic și mă supăra, mă enerva orice”

„Am învățat să ne rugăm, să mulțumim că trăim și să devenim dovezi vii ale faptului că virusul poate fi învins”. O spun medici, asistenți și ambulanțieri - cei care se confruntă cu coronavirusul chiar înainte de linia întâi din spitalele COVID. Infectați și ei, au fost nevoiți să devină, din salvatori, pacienți. Dar COVID-19 are multe lecții și cea mai importantă este să avem grijă de toți ai noștri. Pentru documentarea acestui material, am stat de vorbă cu personalul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Argeș. Am plâns cu ei la cele auzite, dar ne-am despărțit zâmbind, cu sentimentul că acum prețuim viața mai mult. 

Anul acesta, Micșunel Trifan, asistent al Serviciului de Ambulanță Argeș, a fost și salvator, și pacient. S-a infectat la serviciu, iar virusul l-au luat și soția, cei trei copii, dar și socrii. Bolnavi și cazați în spitale diferite, au reușit să treacă peste COVID-19, dar nu la externare, ci abia după patru luni. Atunci spune Micșunel Trifan că li s-au normalizat analizele medicale. 

„L-am simțit pe Dumnezeu în rugăciune”

Tot el povestește că s-a regăsit în credință. „Familia mea este aplecată spre credință. Dar atunci m-am rugat mai mult. L-am simțit pe Dumnezeu în rugăciunile mele. Simțeam că este acolo și mă ascultă. Nu mi-a fost teamă. Am fost echilibrat și am evaluat corect situația. Mi-am dat seama că avem forme ale bolii peste care vom trece”, spune asistentul. 

A fost un an greu profesional și îngrijorător i se pare faptul că niciodată nu se știe cum poate evolua această boală. Dar și că oamenii nu se protejează, încă. „Fiecare pacient avea o altă stare. Am văzut pacienți cu saturație peste 50% care evoluau mai bine decât pacienți cu saturație peste 70%. Dar oamenii nu sunt înțelegători și nu abordează boala cu responsabilitate. Nu înțeleg că se îngreunează chiar pe ei, căci dacă vor avea nevoie este posibil să ajungem și peste câteva ore. Anul care vine va fi tot unul complicat, dar am putea trece mai ușor prin el dacă ne responsabilizăm. Oricum, numărul de cazuri nu este cel real. De fapt, sunt mult mai mulți. Se testează cu teste rapide, se tratează acasă și ajung apoi la spital în stare gravă. Este un fenomen întâlnit la tineri și la mulți antreprenori. Nu sunt înregistrați nicăieri. Asta nu se va opri decât atunci când vor înțelege să ceară ajutor medical imediat. Să anunțe medicul de familie, ca să aibă suport medical și tratament recomandat de un specialist”, povestește asistentul. 

„Mă bucur că trăiesc” 

Medicul Ion Tanislav a fost printre primele cadre medicale ale Serviciului de Ambulanță Argeș care s-au infectat cu virusul. A crezut în existența lui, dar a fost aproape convins că nu i se poate întâmpla. Și asta, spune chiar el acum, a fost prima greșeală. Una pe care o fac mulți oameni. 

A urmat un tratament greu, cu o spitalizare de trei săptămâni și un concediu medical de două luni. Din salon, își amintește cu tristețe că se uita la geam și se gândea la suicid. Nu că nu ar fi avut ce să îl țină în viață, ci pentru că virusul afectează tare sistemul psihic. 

„Mă gândeam: «termină cu prostiile, că ești la etajul 2. Te faci de râs. Suferă ai tăi». Acum, mulțumesc că trăiesc să îi ajut pe cei care au nevoie. Virusul atacă sistemul psihic și mă supăra, mă enerva orice. Am ținut legătura cu trei oameni: soția mea, verișoara mea și nepotul meu - toți doctori. Dacă ar fi să spun ce îmi doresc pentru anul ce va veni, aș vrea să stau doar eu cu soția mea, fără telefon, fără  griji. Profesional, le transmit tuturor că trebuie să ne vaccinăm”, ne-a mărturisit dr. Tanislav. 

Medic cu experiență, Ion Tanislav spune că a fost impresionat de bebelușii pe care a trebuit să îi mute din maternitățile în care s-au născut, în unele COVID. Îi privea și se gândea că sunt prea mici pentru o luptă atât de mare. 

„Fac un pas înapoi, ca dovadă de iubire” 

Pentru că distanțarea a ajuns un semn al grijii față de ceilalți, Constantin Căvescu ne spune că a renunțat să își îmbrățișeze părinții sau să stea la masă cu ei. Ambulanțier vechi, s-a infectat cu virusul și primul gând a fost speranța că poate nu i-a îmbolnăvit pe ai lui.

„Atunci începi să te rogi. Când ai boala. Te rogi să nu îi îmbolnăvești pe ai tăi. Să scapi tu. Să fie bine cei de lângă tine. Am venit din tura de zi, am dormit și m-am trezit cu nasul înfundat. Transpirasem mult peste noapte. M-am testat și eram pozitiv. Nu pot identifica momentul în care l-am luat, mai ales că asistenta, colega mea de echipaj, nu a avut”, spune Constantin Căvescu. 

„După COVID-19, empatizăm altfel cu pacienții. Sunt mulți care se tem de moarte. Iar noi le spunem că suntem dovada vie că virusul poate fi învins”

Micșunel Trifan, asistent SAJ Argeș.

„Acum, am învățat că să mă distanțez de ai mei este o dovadă că țin la ei. De părinți, de prieteni... A fost cel mai greu an din viața mea. Am văzut atâția oameni demoralizați, speriați, căzuți psihic. Și trebuie să găsim o speranță”

Constantin Căvescu, ambulanțier SAJ Argeș