x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Creştere vertiginoasă a cazurilor de rujeolă

Creştere vertiginoasă a cazurilor de rujeolă

de Monica Cosac    |    14 Ian 2019   •   13:30
Creştere vertiginoasă a cazurilor de rujeolă

După o perioadă de acalmie, rujeola, o boală infecţioasă extrem de contagioasă, revine în forţă chiar când copiii se reîntorc la şcoală. În ultima săptămâna au fost confirmate 36 de cazuri noi de rujeolă (pojar), potrivit specialiştilor din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), de trei ori mai multe faţă de săptămâna precedentă. Medicii avertizează că virusul rujeolic este mult mai activ în lunile reci şi cu soare puţin, iar boala este mai contagioasă înainte de apariţia simptomelor.

 

Numărul total de cazuri de rujeolă confirmate în România, raportate până la data de 11 ianuarie, este 15.636, dintre care 59 de decese, conform ultimelor date ale Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), din cadrul INSP.  Din cele 36 de cazuri nou confirmate în ultima săptămână monitorizată (4 - 11 ianuarie), cele mai multe au fost înregistrate în Teleorman (12), Sălaj (7) şi Maramureș (6). În judeţele Neamț și Prahova au fost confirmate câte trei cazuri noi, în Bihor și Iași - câte două, iar Bacău - un caz. În săptămâna precedentă au fost doar 13 cazuri noi de rujeolă, ceea ce înseamnă că numărul a crescut brusc de aproape trei ori.

Virus mult mai activ iarna

Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenţia că boala este „extrem de contagioasă”, astfel că simplul  contact cu virusul rujeolic duce aproape sigur la îmbolnăvire.

„Receptivitatea este generală, de 95-100%, indiferent de vârstă. Virusul este mult mai activ în lunile reci şi cu soare puţin. Trecerea prin infecție asigură o imunizare durabilă, pentru tot restul vieții, dar principala metodă eficientă de prevenire a bolii rămâne vaccinarea. (...) Transmiterea se face frecvent direct de la persoana infectată, mai ales în cele 2-4 zile fără simptome de la începutul bolii, prin intermediul picăturilor de salivă și a secrețiilor nazale în timpul tusei, strănutului, râsului sau vorbirii”, explică dr. Ciuhodaru, precizând că „toţi pacienţii necesită izolare 7-10 zile”.

Simptomele pot să apară chiar şi după 18 zile din momentul infectării, iar printre cele definitorii se numără: febra înaltă (care se normalizează în câteva zile) şi erupţia. „Petele apar de obicei în timpul nopții, mai întâi în spatele urechilor, apoi pe față (în prima zi), pe gât (a doua zi), urmând ca în 2-3 zile să se întindă pe tot corpul”.

Pe lângă o hidratare corespunzătoare (aport crescut de apă, supe, ceaiuri), medicul subliniază că „scăderea temepraturii se poate face cu medicamente pe bază de ibuprofen sau paracetamol, în niciun caz aspirină (la copii poate cauza sindrom Reye, care poate fi letal) sau prin alte metode (băi răcite progresiv, împachetări)”.

Singura soluţie pentru imunizare, fără a face boala, este vaccinarea, mai precizează Ciuhodaru.

 

„Tipic pentru rujeolă este apariţia semnului Koplik: mici pete albicioase având un centru gri-albăstrui, care apar pe mucoasa obrajilor, în dreptul molarilor”, spune conf.dr. Tudor Ciuhodaru.

Tratamentul trebuie făcut în condiţii de izolare, iar medicamentele, dozele și ritmul de administrare sunt stabilite întotdeauna de către medic.

 

 

×