x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum îţi pregăteşti casa pentru frig

Cum îţi pregăteşti casa pentru frig

04 Oct 2018   •   19:00
Cum îţi pregăteşti casa pentru frig
Sursa foto: AlexRaths/Getty Images/iStockphoto

Toamna şi-a intrat în drepturi, iar locuinţa ta trebuie să fie gata pentru temperaturi scăzute, vânt şi umezeală. Acum este momentul să cureţi şi să aeriseşti caloriferele, să cumperi un radiator sau o aerotermă şi să acoperi podelele. Iată câteva soluţii simple.

Dacă vrei să cureţi şi să aeriseşti caloriferele, luna octombrie este ideală. Această operaţiune poate fi efectuată numai când caloriferele sunt golite de apă. În momentul în care RADET va da drumul la agent termic, nu vei mai putea face nimic. Tot în această perioadă poţi înlocui caloriferele vechi cu unele noi. În cazul în care ai nişte bani puşi deoparte, poate ar trebui să montezi termopane la geamuri, dacă nu ai. În felul acesta nu vei mai avea pierderi de căldură la iarnă. Dacă nu dispui de un astfel de buget, poţi opta pentru dublarea geamurilor. Ai nevoie de un cornier, chit şi geamuri de mărimi potrivite. Până ce RADET va furniza căldură în calorifere, un radiator, o aerotermă sau un calorifer electric vor fi mai mult decât binevenite. Recomandat este să mergi de pe acum în magazine şi să alegi produsul care ţi se potriveşte. Asta pentru că preţurile sunt mai mici în această perioadă. Însă, odată cu venirea frigului, vor creşte.

Vara s-a terminat, iar vremea când mergeam în picioarele goale pe gresie a trecut. Acum, va trebui să acoperim podelele. Pentru baie poţi alege un covoraş din material textil antiderapant pe care să încerci să nu-l uzi atunci când faci baie sau duş. Pentru bucătărie şi holuri poţi alege traverse de diferite mărimi şi culori, iar pentru dormitoare şi living va trebui să alegi covoare mai groase.

Verifică centrala termică

Chiar dacă a funcţionat şi pe timpul verii – pentru a încălzi apa rece –, tot e necesară o revizie. De asemenea, este obligatoriu să cumperi un termostat care să poată fi montat la centrala termică şi care să menţină o temperatură constantă în locuinţa ta. Dacă nu cumva ai deja unul. Termostatul va porni şi va opri centrala termică pe parcursul întregii zile, în funcţie de temperatura pe care o setezi. În acest fel, centrala termică nu va funcţiona nonstop, iar factura la gaze sau energie electrică va fi mult mai mică.

Pentru a împiedica aerul rece să pătrundă în casă pe la geamuri, montează jaluzele verticale sau rulouri. Nu uita să cumperi suluri textile pe care să le aşezi pe pervaz când este frig afară.

 

×