x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Femei care nasc o dată la două-trei luni. Profitoarele de pe site-urile de mame

Femei care nasc o dată la două-trei luni. Profitoarele de pe site-urile de mame

de Mariana Zaharia    |    29 Ian 2021   •   08:36
Femei care nasc o dată la două-trei luni. Profitoarele de pe site-urile de mame

Înșelătorii pe grupurile de mame făcute pe rețele de socializare. Multe persoane se plâng că au nevoie de haine pentru copii, de bani pentru chirie sau de mobilă și pun apoi totul la vânzare. Pare incredibil, da se întâmplă des. Polițiștii le atrag atenția celor care vor să ajute, să se intereseze bine înainte cui întind mâna. 

 

Grupurile de pe rețelele de socializare au devenit o realitate a zilelor noastre și chiar o necesitate pentru mulți oameni. Fie că își caută acolo sfaturi legate de creșterea copiilor sau de vacanțe ori de drumeții montane, grupurile au devenit un adevărat motor de căutare al persoanelor cu aceleași probleme sau pasiuni. Și nu sunt ocolite, din păcate, și de cei care vor să profite.

Înscrise în grupuri de mame, mai multe tinere din Pitești ne-au povestit cum au depistat persoane care înșelau. „Era o tânără care punea anunț că are un copil nou-născut și îi trebuie haine pentru el, că nu are bani, nu își permite. Orice mamă care îi poate oferi copilului ei mai multe decât strictul necesar se va pune în locul ei și imediat va sări să o ajute. Numai că, mergând în urmă, am văzut că femeia năștea odată la două sau trei luni. Adică, avea același mesaj după un timp. Ce făcea, de fapt? Lua hainele și le vindea apoi pe alte grupuri, unele de vânzări. Le-am atras atenția tuturor din grup", ne-a povestit Andreea Ionescu, mama unui băiețel în vârstă de 5 luni.

Ajutor! Mă dă afară proprietarul 

 

„Am văzut pe cineva care cerea o canapea și i s-a dat una. Domnul care a donat-o a scris apoi pe pagina lui că și-a văzut canapeaua scoasă la vânzare pe un site”, ne explică o altă mamă. Și înșelătoriile nu sunt legate doar de lucruri, ci unii cer și bani. „Am văzut o tânără care le ruga pe mame să o ajute, pentru că o evacuează proprietarul apartamentului în care stătea cu chirie. Spunea că nu are bani să plătească și va ajunge în stradă cu cei mici. Le-am văzut pe fete cum s-au mobilizat și spuneau să strângă bani să îi plătească chiria. Am intrat pe contul ei și i-am tastat și numele pe un motor de căutare. Așa am descoperit că avea același anunț postat în luni diferite. La o perioadă, se mai plângea că o aruncă proprietarul în stradă și ori cerea bani, ori dacă are cineva o locuință în care să o lase să stea gratuit”, spune Monica Sima, o altă mamă din Pitești. 

Poliția nu poate cerceta 

 

Nu se depun plângeri și asta face ca faptele povestite de mame să nu devină infracțiuni. Înșelăciunea, ne explică polițiștii, este o infracțiune la care este nevoie de sesizare, de o parte care să se declare înșelată.

Asta nu înseamnă că nu trebuie să ajutăm, ci doar să fim foarte atenți pe cine ajutăm. „Pentru ca gestul să conteze și să nu riscăm să fim dezamăgiți, dincolo de frumusețea gestului de a ajuta și empatia benefică oricărui om, este nevoie să alegem cu grijă persoanele cărora le oferim ajutorul. În situația în care se cere ajutor doar cu scopul obținerii unui folos injust, puteți sesiza acest lucru organelor de poliție”, ne sfătuiește agentul-șef Florin Popa, purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș. 

Verificați-i pe cei care cer ajutor! Uitați-vă la postările anterioare și încercați să găsiți oameni care îi cunosc nu doar din spațiul virtual.

×