x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Imunizarea cu pneumococic începe în septembrie

Imunizarea cu pneumococic începe în septembrie

de Monica Cosac    |    18 Aug 2017   •   17:47

Ministerul Sănătăţii a finalizat procesul de achiziţie a vaccinului pneumococic pentru copii, iar campania de imunizare va începe în luna septembrie. Tot atunci este prevăzută şi livrarea unei cantităţi de peste 477.000 de doze de vaccin pneumococic, doze care acoperă necesarul pentru campania de imunizare din acest an, precum şi pentru primele luni din 2018, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a afirmat, ieri, că introducerea efectivă, din acest an, a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valenţe reprezintă un pas absolut necesar pentru a-i proteja pe cei mici împotriva unor boli grave precum pneumoniile, septicemiile, meningitele pneumococice şi otitele.Vaccinul se va administra copiilor în mod gratuit, conform schemei de vaccinare, în cabinetul medicului de familie.

Vaccinul va ajuta la protecţia împotriva celor mai des întâlnite 13 tulpini de pneumococ, responsabile de peste 90% din cazurile de boli pneumococice invazive în Romania. Vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valenţe este cel mai utilizat vaccin pneumococic la nivel mondial, fiind folosit în peste 100 de ţări, printre Marea Britanie, Franţa, Italia şi Statele Unite.

 

România înregistrează cea mai ridicată rată de mortalitate infantilă dintre statele membre ale Uniunii Europene, iar pneumonia - o boală prevenibilă prin vaccinare - reprezintă principala cauză de deces la copiii cu vârste mai mici de cinci ani.

×
Subiecte în articol: vaccin vaccin pneumococic