x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Încă un deces într-un mall! Un reputat medic a MURIT în faţa a sute de oameni

Încă un deces într-un mall! Un reputat medic a MURIT în faţa a sute de oameni

25 Ian 2017   •   14:30
Încă un deces într-un mall! Un reputat medic a MURIT în faţa a sute de oameni
Sursa foto: pixabay.com

Marți, în jurul orei 16,00, în timp ce se afla la cumpărături într-un centru comercial din Ploiești, unui reputat medic i s-a făcut rău.

Personalul de pe ambulanță nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața, bărbatul fiind răpus de un infarct, scrie opiniabuzau.ro.

Este vorba despre directorul Policlinicii din cadrul Spitalului CFR Buzău, medicul internist Emilian Doniga, unul dintre cei mai apreciați medici buzoieni, care avea 63 de ani și lucra la Spitalul și la Policlinica CFR de peste 30 de ani.

Trupul medicului Emilian Doniga va fi adus astăzi la Buzău, urmând a fi depus, pentru o perioadă, și la Spitalul CFR din localitate.

Ieri, o femeie în vârstă de 52 de ani, a căzut de la un etaj superior în mall-ul Plaza România, din București. 

Două echipaje SMURD au intervenit la fața locului, iar femeia, care era în stare gravă, a fost dusă la spitalul Municipal din Capitală, unde a decedat.

Din primele cercetări, se pare că femeia s-a dezechilibrat pe scările rulante, căzând de la etajul întâi la parter, şi nu a fost vorba de o sinucidere.

Dr. Emilian Doniga
FOTO: opiniabuzau.ro

×