x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Incident la Acropole. O româncă a fost arestată după ce a plecat cu un "suvenir"

Incident la Acropole. O româncă a fost arestată după ce a plecat cu un "suvenir"

de Redacția Jurnalul    |    21 Sep 2023   •   23:00
Incident la Acropole. O româncă a fost arestată după ce a plecat cu un "suvenir"
Sursa foto: Hepta

Un incident inedit s-a petrecut, marți dimineață, la Acropole, în Atena. O turistă româncă a fost reținută de poliție pentru furt.

Femeia de 36 de ani a luat două bucăți de marmură din zonă drept "suvenir".

Însă ea a fost văzută de o altă turistă, de 42 de ani, care a sunat la poliție. În câteva minute, românca a fost arestată pentru furt, scrie Proto Thema.

Milioane de persoane vizitează în fiecare an sit-ul arheologic din secolul al V-lea, în perioada verii numărul acestora ridicându-se la 23.000 de oameni pe zi. Însă guvernul elen a impus experimental limite de intrare, începând din 4 septembrie 2023, urmând să intre în vigoare permanent de la 1 aprilie 2024.

 

×
Subiecte în articol: grecia acropole suvenir turista atena romanca