Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Tezaurele Umane Vii” din țara noastră, precum și alți meșteșugari tradiționali, vor putea primi, pe o perioadă de cinci ani, o indemnizație de la autoritățile locale, a cărei valoare poate ajunge la peste 5.000 de lei, potrivit unui proiect de lege care a primit votul decisiv din Parlament și a fost trimis spre promulgare președintelui Klaus Iohannis. Cei 51 de iconari, olari, cojocari, meşteri populari, rapsozi, țesători care, în ultimii 10 ani, au primit titlul de „Tezaur Uman Viu” din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, sunt doar o parte dintre cei care au valorificat tradiţiile şi meşteşugurile româneşti şi le-au transmis mai departe nealterate de modernitate.
Proiectul legislativ, care a primit deja votul decisiv al deputaților, stabilește cadrul legal pentru recunoașterea statutului de meșteșugar tradițional. Potrivit documentului, este vorba despre cei care realizează, prin tehnici preponderent manuale, obiecte de uz utilitar sau decorativ, care sunt reprezentantive pentru obiceiurile și practicile locale, transmise din generație în generație. Una dintre prevederile conținute de document stabilește că meșteșugarii tradiționali vor putea primi, de la autoritățile locale, o indemnizație, ce va putea fi acordată pe o perioadă limitată, respectiv de cinci ani. În funcție de bugetele autorităților, valoarea indemnizației va fi cuprinsă între salariul minim net pe țară (2.230 de lei, în 2020) și salariul mediu brut pe economie (5.429 de lei, în prezent). Potrivit proiectului, indemnizația pentru meșteșugari va putea fi cumulată cu orice fel de venituri obținute de beneficiar.
Totuși, meșteșugarii vor beneficia de această indemnizație doar dacă se înscriu într-un registru național al meșteșugarilor sau dacă dețin titlul de „Tezaur uman viu”.
Ar trebui să primească o retribuție pe viață
Specialiștii consideră că, pentru contribuția pe care au adus-o acești oameni la dezvoltarea patrimoniului cultural, ar trebui să primească o retribuție pe viață.
„Patrimoniul cultural trebuie perceput ca element fundamental al identității noastre locale, naționale și europene, protejarea acestuia fiind o responsabilitate, atât a autorităților și instituțiilor cu atribuții în domeniu, cât și a comunității. Nu ajunge să fim doar locuitori ai cetăţii, ci, pentru a avea un sentiment al apartenenţei locale şi o identitate culturală, este necesară cunoaşterea trecutului şi a importanţei conservării, protejării şi promovării patrimoniului cultural local şi naţional. Prin acordarea titlului «Tezaur Uman Viu» este recunoscută contribuția adusă la dezvoltarea patrimoniului cultural imaterial, însă aceasta trebuie dublată/completată de o retribuție/ rentă viageră acordată titularului”, ne-a spus asist. univ. dr. Natalia Lazăr, de la Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, UTCN.
„Tezaurele Umane Vii ale României reprezintă lumina călăuzitoare a Neamului, care păstrează cu grijă Zestrea și dezvăluie rădăcini de suflet celor ce vin cu vremurile noi! Așadar, se cuvine să le acordăm recunoaștere, respect și încredere!”, subliniază
Asist. univ. dr. Natalia Lazăr, UTCN
Titlul de „Tezaur Uman Viu” este „viager, personal și netransmisibil” și este acordat persoanelor „purtătoare, păstrătoare şi transmiţătoare de elemente de patrimoniu cultural imaterial”. Titlul este oferit de Ministerul Culturii, fiind parte dintr-un program internaţional care se desfăşoară și în Japonia, Franţa, Republica Cehă și Ungaria.
Vasile Ungureanu, una dintre cele 51 de persoane care au dobândit acest titlu, dar și medalia Meritul Cultural clasa III, care i-a fost înmânată de președintele țării, Klaus Johannis, spune că un sprijin financiar din partea statului român este așteptat și de mare ajutor, mai ales că unii dintre acești păstrători ai tradiției nu au niciun sprijin material, de nicăieri.
„Aceste persoane, în primul rând, au o vârstă înaintată, cu pensii foarte mici, unii fără pensii sau chiar fără niciun sprijin material, de nicăieri. În al doilea rând, în comunitatea din care provin, aceste persoane duc o muncă permanent de antrenare a celor din jur în ceea ce privește respectul pentru tradițiile poporului nostru, credință și iubire de neam”, ne-a mărturisit Vasile Ungureanu.
Citește pe Antena3.ro
Meșteșuguri și obiceiuri care se pierd
Camelia Moise, regizor de film și antropolog, care anul trecut a derulat un proiect cultural de digitizare a practicilor și obiceiurilor deținute de cei cărora le-a fost decernat titlul de „Tezaur Uman Viu”, ne-a ajutat să cunoaștem câțiva dintre acești oameni.
„Trăiesc simplu, mulți dintre ei la limita supraviețuirii, răspândiți în cele mai neștiute sate și cătune. Mare parte dintre ei anonimi pentru publicul național, dar iubiți și respectați de comunitățile în mijlocul cărora trăiesc, ei reprezintă adevărate modele. Am umblat mult prin țară și am ajuns la concluzia că anumite lucruri și meșteșuguri se pot realmente pierde dacă nu sunt cercetate și arhivate acum. De multe ori, când strângeam echipamentele de filmare, înainte de a-mi lua rămas bun de la fiecare, m-au întrebat: «Doamnă, nu puteți face ceva, pe-acolo, pe la București, să afle guvernanții ăștia, ca să primim și noi ceva, că doar ducem mai departe tradițiile astea de-o viață?»”, a povestit, pentru Jurnalul, Camelia Moise.
Vasile Ungureanu din Mălini, județul Suceava, este rapsod popular, virtuoz al fluierului mare păstoresc. Acesta conservă un repertoriu foarte valoros de melodii rituale pastorale, precum și de melodii de joc reprezentative pentru zona Fălticeni, dar și pentru nordul Moldovei. Este, totodată, și un strălucit povestitor înzestrat cu umor și cu un ascuțit simț de observație.
Mariana Gligor, din Câmpeni, județul Alba, este tulnicăreasă de când se știe. Nu doar cântă la tulnic, ci și confecționează acest instrument de cântat. Face și costume populare, iar specialiștii spun despre ea că este un adevărat mentor al culturii tradiționale în satul său.
Măștile confecționate de Șerban Terțiu, la Nereju (Vrancea), reprezintă personaje din mitologia populară și mai sunt folosite și azi la țară. „Ele sunt purtate cu ocazia unor evenimente speciale din viața satului: la nuntă, la înmormântare, în ritualuri ale fertilității sau înainte de vânătoare. Pe vremuri, când murea cineva din localitate, câţiva tineri îşi puneau pe faţă măşti înfiorătoare din lemn, care arătau ca nişte moşi şi babe”, spune Camelia. Dansul Chipărușului în fața casei unui mort - unic în Europa, după unii etnologi - este un ritual de înmormântare specific zonei Vrancea și era practicat la nivelul comunității încă din perioada precreștină. Conform cercetătorilor, Vrancea este singura zonă din ţară unde se mai păstrează obiceiul priveghiului cu măşti.
Teodora Purja, „Tezaur Uman Viu” din comuna Agrieș, Bistrița, cântă horea din grumaz.
„Am găsit diplomele lui pe oala cu lapte”
Nicolae Pițiș din Lăpușul Românesc, Maramureș, cântă horea din grumaz și a fost maestrul rapsodului Grigore Leșe. În tinerețe, a trăit ca un haiduc, a ascuns partizani în muntele pe care se refugiase, le ducea hrană şi arme în bordeiul lor subteran. „Pițiș e destul de cunoscut. A făcut coloana sonoră într-un film, a lucrat cu Adrian Pintea. A fost pe șantiere de construcții și acum nu are niciun venit. Trăiește din oierit. Am găsit diplome de-ale lui pe oala cu lapte”, ne-a povestit Camelia Moise.
