La cules de trufe: unde nu e lege, praful se alege

Timp de 21 de ani, Nicolae Racolţa s-a trezit zilnic la ora 4 dimineaţa, şi-a luat căţelul, desaga cu scule scormonitoare şi a plecat la vânătoare. Nu de căprioare, ci de trufe – ciuperci subpământene, greu de găsit, apreciate de gurmanzi şi deloc ieftine. Trufar autodidact, Racolţa a scris o carte, dă sfaturi doritorilor – dar tună şi fulgeră împotriva celor care, profitând de lipsa legislaţiei, smulg lacomi preţioasele ciuperci din pământ şi le distrug definitiv habitatul. 

De loc din Sălaj, Racolţa a lucrat ani în şir în silvicultură, pe post de tehnician cu probleme de vânătoare. Într-o zi, după revoluţie, a primit sarcina de a fi ghidul unor vânători italieni. Unul dintre ei, observând un mistreţ care scurma în pământ, a spus că animalul a dat probabil de trufe. „Eu auzisem vag despre ele şi am schimbat repede subiectul. Apoi am cerut o audienţă italianului, care avea o firmă în Zalău. Nu se pricepea mult, dar mi-a explicat că trufele se culeg cu câini dresaţi. Era însă convins că ciupercile astea nu cresc în România”. 

Bafta începătorului

Nelămurit, Racolţa a intrat în primul internet cafe, ca să caute mai multe informaţii. A găsit nişte articole în engleză, le-a imprimat şi a rugat pe cineva să i le traducă. Nici de-acolo n-a aflat prea multe. 

„Prin pădure, umblam numai cu capul în pământ”, îşi aminteşte el. „Dumnezeu m-a ajutat şi, într-o zi, chiar am văzut o trufă, una albă. Rar se găsesc la suprafaţă, dar eu am avut noroc”. 

Citește pe Antena3.ro

Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna

Tot cu bafta începătorului, a mai dat, altădată, şi de vreo câteva trufe porceşti, fără prea mare valoare economică, dar enorme – fiecare de peste o jumătate de kilogram. 

Primii căţei

Tot răscolind internetul, a aflat că undeva, în ţară, se organiza un eveniment pentru cei dornici să se iniţieze în tehnicile de căutare a trufelor. „Un tip din Ungaria, cu experienţă de vreo 14 ani, ne-a prezentat diapozitive. Aşa am văzut cum lucrează cu câinele”. 

Racolţa a prins curaj şi a spus că ar fi dispus să cumpere un căţel dresat. „M-a costat mult, a fost bun, dar tare mult îşi iubea fostul stăpân – plângea după el tot timpul. I-am adus un partener, o cățeluşă brac german. Asta a învăţat foarte repede, doar urmărindu-l pe celălalt ce face. Când am dus-o la pădure, imediat a ştiut unde să caute”. 

Dresură în curte

De atunci, Racolţa a dresat vreo 20 de căţei, ai lui şi ai altora. Antrenamentul se face în curtea sau în grădină, apoi se continuă în pădure. Dresorul îmbibă o cârpă cu ulei de trufe şi apoi o ascunde într-un obiect tare. Sunt patrupezi care dau rezultate bune în curte, dar care nu reuşesc să se adapteze la căutarea în pădure.

Racolţa spune, din experienţă, că bracul german şi vişla maghiară sunt câini foarte iuţi şi productivi. Câinii din rasa Lagotto Romagnolo, folosiţi de căutătorii de trufe din Italia, sunt mai leneşi, consideră Racolţa. „Eu am doi din ăştia acum – la 71 de ani, cât e vârsta mea, sunt numai buni”. 

Comenzi pe muteşte

Pensionarul crede că doar comuniunea dintre om şi animal contează cu adevărat. Sub boltă de codru, comunicarea are loc doar prin semne şi sunete apropiate de cele din natură. „În pădure, nu dau nicio comandă”, spune Racolţa. „Câinii ştiu ce au de făcut. Aflu că au dat de trufe urmărindu-i cum tresar, cum strâmbă nasul, cum merg aşa, mai legănat. Nu-i pună să aporteze trufa, doar să-mi arate locul, ca să-l acopăr apoi imediat. Să nu-l găsească braconierii”. 

Când vrea să-şi facă prietenii cu coadă să se întoarcă din drum, bate uşor cu băţul într-un lemn, cum ar face o ciocănitoare. Şi căţeii vin, pe muteşte. 

Kilogramele se fac grame

Culegătorii lacomi sunt duşmanii cei mai mari ai diamantelor pământului, deşi fac bani de pe urma lor. Vin cu scule care secţionează micoriza – legătura dintre rădăcinile copacului şi ciupercă –, distrugând habitatul trufei. Unde mai pui că, folosind sapa, „braconierul” culege nu doar trufele coapte, ci şi pe cele imature, ceea ce scade considerabil şansa de regenerare. 

Deşi România a fost iniţial raiul trufarilor, culesul intensiv, fără limită şi fără de lege, a schimbat complet situaţia. „Într-un loc, unde culegeam acum zece ani circa 4-5 kg la o ieşire, azi mai găsesc 100 de grame”. În multe zone din Moldova, ciupercile subpământene au dispărut de tot, spune Racolţa. 

O iniţiativă de sertar

Un proiect de lege, depus în iunie anul trecut la Camera Deputaţilor, a fost adoptat de Senat. Apoi, prin septembrie 2020, s-a întors la Cameră, for decizional. Şi de atunci nu s-a mai auzit nimic. „A fost o dezbatere publică, am făcut şi eu nişte propuneri. Nu au ţinut cont de ele. Una privea sancţiunile - practic, dintre ţările unde se recoltează trufe, România ar avea amenzile cele mai mari”, spune Racolţa. 

Chiar şi aşa, adaugă el, orice lege e mai bună decât nimic. 

Rechinii intermediari

Mafia trufelor, spune Racolţa, a fost alimentată şi de ştirile incorecte din mass media, când s-au vehiculat preţuri ieşite din comun. „La noi, se cumpără trei specii de trufe: trufa neagră de vară, trufa neagră de iarnă şi trufa albă de Italia. Cea din urmă se recoltează doar în sud-vestul ţării şi e cea mai apreciată – poate să se dea cu peste 400 de euro per kilogram. Trufa neagră de vară se vinde cu preţuri între 25 şi 300 de euro. Cea neagră de iarnă e valoroasă şi gustoasă, dar trufarii nu prea sunt interesaţi să o caute, fiindcă efortul depus pentru a strânge un kilogram e prea mare”.

Preţurile diferă în fiecare an, în funcţie de cerere şi ofertă. Cam tot ce se culege la noi merge afară, prin intermediari care, neştiind prea multe despre marfă, nu se sfiesc totuşi să dubleze preţurile. „Îs toţi înţeleşi”, punctează pensionarul. 

Un mod de-a fi

Racolţa spune că diamantele negre ale pădurii i-au schimbat viaţa. Dacă la început l-a tentat şi câştigul, plăcerea de-a ieşi în natură, cu căţeii alături, s-a transformat într-un mod de-a fi. „E atât de spectaculos, de frumos”, spune el. „Am văzut lucruri incredibile”.

Dar, dacă în anii de început culegătorii se numărau pe degete şi culegeau numai prin locuri virgine, acum situaţia e alta. Un trufar adevărat, nu unul bolnav după bani, are trei calităţi: răbdarea, dragostea de animale şi de natură. 

Ghid pentru pasionaţi

Racolţa a publicat „Ghidul culegătorului de trufe” pentru a-i ajuta pe căutătorii mânaţi de pasiune, nu de câştig. Fiindcă cei din urmă s-au înmulţit cu miile, profitând de lipsa legislaţiei în domeniu. Orbiţi de mirajul banului şi prost instruiţi, pleacă la cules cu haite de câini şi scormonesc pământul cu unelte necorespunzătoare. Trufarul a primit ameninţări făţişe când i-a atenţionat pe cei care culegeau incorect. 

În alte ţări, legile prevăd unelte omologate – aşa-numitele vanghine, cu lăţime nu mai mare de 6 cm. „Cu ele se scoate afară trufa. Apoi, ciuperca trebuie curăţată deasupra zonei unde a fost găsită, ca să rămână sporii acolo, iar groapa trebuie acoperită cu pământ sau cu frunze”.

Business profitabil – pentru unii

În expunerea de motive la proiectul de Lege privind procedura de autorizare, modalitatea de recoltare şi valorificare a trufelor se menţionează următoarele: „În prezent, această specie aparte de nelemnoase specifice fondului forestier naţional nu beneficiază de o reglementare amplă şi astfel se creează un vid legislativ, care permite exploatarea acestor specii în mod defectuos şi dăunător pentru mediu. (...) În prezent, recoltarea trufelor a devenit o afacere profitabilă pentru multe persoane, acestea utilizând sape, lopeţi, greble şi cazmale (...) Scopul principal au devenit profiturile obţinute din exploatarea neconformă a acestor produse, profituri nedeclarate, neimpozitate”. 

„Am renunţat să mai dresez căţei căutători, fiindcă asta mi-a adus numai necazuri. De fiecare dată când stăpânii au venit să-şi ia căţelul înapoi, i-am rugat nu culeagă în zona mea – şi trei sferturi dintre ei nu şi-au ţinut promisiunea. Unul a jurat pe Biblie că nu vine şi la două săptămâni l-am găsit în pădure”. 

Nicolae Racolţa, căutător de trufe

Un trufar adevărat pleacă în pădure când se îngemănează ziua cu noaptea şi se întoarce acasă când restul muritorilor încă nu şi-au băut cafeaua. Aşa, nu riscă să dea ochii cu alţi culegători sau cu vânători, iar câinii adulmecă mai bine în aerul proaspăt al dimineţii.