x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Legea pensiilor ar putea ajunge in Parlament în această sesiune

Legea pensiilor ar putea ajunge in Parlament în această sesiune

12 Apr 2018   •   07:01
Legea pensiilor ar putea ajunge in Parlament în această sesiune

Proiectul Legii pensiilor ar putea fi transmis Parlamentului în această sesiune şi apoi să stea o lună în dezbatere publică, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu la postul public de televiziune.

 

"Eu sper că în această sesiune parlamentară o transmitem Parlamentului. Sigur, va avea o perioadă de măcar o lună de dezbatere publică, însă aş vrea să vă spun că ea în campanie electorală nu a fost prezentată ca şi modificare legislativă. Noi nu am defilat în campania electorală cu noua Lege a pensiilor, aşa cum greşit se tot spune. Am spus în campanie electorală că vom creşte punctul de pensie de la 871 de lei, cât era în decembrie 2016, până la 1.775 de lei, în 2020 când noi terminăm acest ciclu de guvernare", a spus Vasilescu.

Ea a precizat că nu se pune problema de a nu fi respectate promisiunile din campanie privind majorarea punctului de pensie, iar pentru acest lucru nu este nevoie de o Lege a pensiilor. În acest context, ministrul Muncii a explicat că a vorbit de o Lege a pensiilor anul trecut, când a ajuns la concluzia că sistemul are nevoie de corecţii pe care ar dori să le facă.

De asemenea, şeful de la Muncă a apreciat că suma pe care o implică acest proiect de lege este foarte mare, însă a nu a dorit să ofere detalii. Potrivit Liei Olguţa Vasilescu, proiectul de act normativ este finalizat încă din luna octombrie a anului trecut, dar se fac foarte multe simulări pe el.

"Am luat toate dosarele de pensii pe care ne-am judecat. Au fost pensionari care au dat în judecată statul român şi am luat toate acele dosare la mână ca să facem simulări pe ele cu noile formule de pensii, că sunt trei formule pe care s-a lucrat. Am văzut în aceste dosare de pensii ce anume au reclamat pensionarii. Vreau să vă spun că nu este o lege pe care să o lucreze Olguţa Vasilescu sau Ministerul Muncii. O lucrează specialiştii de la Casa Naţională de Pensii. Ne-am adresat în ultima perioadă şi unor profesori universitari de dreptul muncii, care să se uite peste această lege, pentru că nu vrem să greşim. Este o lege mult prea importantă", a subliniat aceasta. AGERPRES

×