x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Gabriela Firea: 16.500 de adolescente și tinere până în 20 ani au născut în 2021, iar 700 aveau sub 15 ani

Gabriela Firea: 16.500 de adolescente și tinere până în 20 ani au născut în 2021, iar 700 aveau sub 15 ani

de Redacția Jurnalul    |    14 Feb 2023   •   10:15
Gabriela Firea: 16.500 de adolescente și tinere până în 20 ani au născut în 2021, iar 700 aveau sub 15 ani
Sursa foto: Hepta

Fenomenul mamelor-minore și abandonul școlar reprezintă realitățile dure ale României și care vor afecta viitorul tuturor, susține ministrul Familiei Gabriela Firea.

Ministrul Familiei a participat la dezbaterea pe tema abandonului școlar organizată în Parlamentul României de către Comisia de învățământ din Camera Deputaților și CONAF - Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin.

„Ultimele statistici oficiale disponibile sunt dezarmante: 16.500 de adolescente și tinere până în 20 ani au născut în 2021, 700 dintre ele aveau sub 15 ani. Viața lor a luat un alt drum, iar multe dintre ele au fost nevoite să renunțe la școală”,a scris pe Facebook Gabriela Firea.

Ea susține că Ministerul Familiei este deja parte din „Pactul pentru Tineri”, alături de Ministerul Educației, Ministerul Muncii și CONAF - Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin.

„Abandonul școlar este o realitate a comunităților din România, indiferent de etnie. Mă bucur că specialiștii din Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție au realizat Legea Prevenirii Separării Copilului de Familie, un proiect asumat în PNRR și care a fost aprobat de Guvernul României. Înființăm Observatorul Național al Copilului, prima bază de date care va cuprinde informații despre toți copiii vulnerabili din România”, mai arată Gabriela Firea.

Ea spune că Ministerul pune la dispoziția primarilor din toată țara 50 de milioane de euro, fonduri nerambursabile prin PNRR, pentru 150 de centre de zi. Primăriile pot depune proiectele până la 10 aprilie 2023, individual sau în parteneriat cu organizații acreditate ca furnizori de servicii sociale.

„Îi asigur pe toți primarii că suntem la dispoziția lor pentru orice fel de întrebare și că avem resursele necesare. Reducerea abandonului școlar trebuie să fie un efort de echipă: instituții responsabile, Biserică, societate civilă. În aceeași echipă putem găsi soluții pentru mai puține mame minore. Știți foarte bine că îmi doresc mult creșterea natalității în România și am inițiat proiecte în acest sens. Însă, natalitatea trebuie să crească sănătos și să avem mame care să poată crește pruncii care vin pe lume”, mai spune Gabriela Firea.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: mame-minore Gabriela Firea