x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ministerul Sănătății, precizări despre eliberarea antibioticelor: Termenul pentru situații de urgență, redus la 48 ore

Ministerul Sănătății, precizări despre eliberarea antibioticelor: Termenul pentru situații de urgență, redus la 48 ore

de Redacția Jurnalul    |    22 Ian 2024   •   18:44
Ministerul Sănătății, precizări despre eliberarea antibioticelor: Termenul pentru situații de urgență, redus la 48 ore

Anumite antibiotice vor putea fi acordate în farmacii fără prescripție medicală astfel încât să acopere doza pentru 48 de ore, un termen redus de la 72 de ore, a precizat luni Ministerul Sănătății.

Astfel, Ministerul arată că Ordinul ministrului care reglementează modul de prescriere, eliberare și monitorizare a antibioticelor pentru diminuarea consumului excesiv a acestora stabilește informațiile minime care trebuie să fie cuprinse în prescripție și nu impune niciun model special de formular. Antibioticele se vor elibera în baza unei rețete care se reține în farmacie.

„Doar în situații de urgență se pot elibera anumite antibiotice care acoperă doza pentru 48 de ore, fără prescripție, în baza unei declarații pe propria răspundere. Antibioticele pentru copii (siropuri, forme pediatrice în soluție) se vor elibera de către farmacie în ambalajul cel mai mic disponibil, care să poată acoperi doza necesară de urgență”, transmite Ministerul Sănătății.

Astfel, pentru limitarea eliberării antibioticelor fără rețetă, Ministerul Sănătății a redus termenul pentru situațiile de urgență de la 72 la 48 de ore.

„Eliberarea dozei de urgență trebuie urmată de prezentarea ulterioară a pacientului la medic pentru consult și obținerea unei prescripții adaptate afecțiunii”, mai spun reprezentanții ministerului.

(sursa: Mediafax)

×