x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Mistreţ radioactiv, la Suceava

Mistreţ radioactiv, la Suceava

de Monica Cosac    |    22 Dec 2017   •   12:26
Mistreţ radioactiv, la Suceava

Direcţia Sanitar Veterinară Suceava a descoperit un porc mistreţ radioactiv în judeţ, pe un fond de vânătoare care aparţine Romsilva, aflat la 10 kilometri de granița cu Ucraina. Animalul sălbatic, un mascul adult, de aproximativ 3 ani, era contaminat cu izotopii Cesiu 137 şi Cesiu 134, despre care oficialii Romsilva presupun că ar proveni de la dezastrul nuclear de la Cernobîl. Mistrețul a fost vânat în luna noiembrie, iar radioactivitatea a fost descoperit ca urmare a testelor care se fac pe carnea vânatului, pentru eventuale infestări cu trichinella spiralis, iar mai nou, pentru pesta porcina africană. În prezent, se recoltează probe de pe suprafaţa solului, din apă şi din aer pentru a identifica sursa de radiaţii.

Şeful Romsilva, Ciprian Pahonţu, a precizat că din cunoştinţele sale este prima dată când silviculturii s-au întâlnit cu o asemenea situaţie. „Noi am primit abia dimineaţă raportul şi este vorba de o contaminare radioactivă Cs-137 şi Cs 134. Mistreţul a fost împuşcat pe un fond de vânătoare şi conform reglementărilor în vigoare trebuie să facem analize pe carnea de vânat. Vom lua măsuri suplimentare de analiză şi supraveghere”, a spus Pahonţu. În prezent, se recoltează probe de pe suprafaţa solului, din apă şi din aer pentru a identifica sursa de radiaţii.

×
Subiecte în articol: mistret radioactiv