Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Societatea românească s-a scindat, în ultimele zile, între cei care-i cer demisia premierului și cei care-l apără. În timp ce unii au adoptat modelul european prin care au fost eliminați din viața politică toți cei care au fost acuzați de plagiat, alții, chiar foști adversari politici, cer oprirea acestei mascarade, pentru că România are nevoie de un guvern capabil să o scoată din criza multiplă în care a intrat, nu de scandal pe baza unui plagiat pe care nu l-a stabilit o comisie de etică sau o instanță de judecată, ci mass-media.
„Camera de Comerț și Industrie a României merge înainte cu Nicolae Ciucă, primul-ministru al Guvernului României!” – este unul dintre mesajele de susținere pentru premierul Nicolae Ciucă. „Propun ca domnul Ciucă să își vadă de problemele din energie, sănătate, educație, finanțe ș.a.m.d. - și sper să aibă rezultate concrete și mai bune cât mai rapid, că suntem cu «apa peste cap». Pentru scandalul cu plagiatul îmi dau eu demisia!” – este mesajul fostului premier, Victor Ponta, fost adversar al lui Nicolae Ciucă, acuzat, la rândul lui, de plagiat, apoi cu teza de doctorat anulată. Mulți cred că istoria plagiatelor politicienilor începe chiar cu Victor Ponta, dar războiul plagiatelor nu a-nceput în România, în anul 2012, ci în țările din vestul Europei, apoi s-a extins. La începutul scandalurilor legate de plagiatele politicienilor, în Europa a apărut un blogger anonim care publica acuzația de plagiat, în revista Nature. De la Nature prelua, în următoarele 24 de ore, toată mass-media și social media din întreaga lume. Pasul trei: solicitarea demisiei, fără analiză, fără un proces în instanța de judecată, ci doar pentru acuzația de plagiat. Presa din România a preluat, la început, scandalurile din media internațională, apoi unii jurnaliști s-au specializat în analiza plagiatului. Pentru a analiza o teză de doctorat este nevoie de expertiză pe domeniul respectiv și de foarte multă cercetare. Atât bloggerul care a-nceput șirul lung al acuzațiilor de plagiat în Europa, cât și jurnaliștii care se ocupă de problema plagiatelor au declarat că au citit tezele de doctorat, dar și toate celelalte surse în care au identificat plagiatul, uneori fiind cărți și studii care nu au fost publicate pe internet, greu de găsit în arhivele unor instituții sau universități – exact ca în cazul premierului Nicolae Ciucă. Plagiatul este identificat chiar și în notele de subsol, doar pentru că autorul tezei a dat explicații, de exemplu, fragmente din legi.
Istoria decapitărilor la nivel înalt
Primii politicieni au fost depistați de bloggerul care a ieșit ulterior din anonimat, fiind cunoscut ca Robert Schmidt, supranumit și „Vânătorul de plagiate”. Bloggerul german „a identificat peste 20 de ipostaze îndoielnice în care Lammert a citat fie eronat, fie deloc, din lucrările consultate, apelând la copieri deghizate şi repovestiri” – este explicația dată de presa din întreaga lume, aproape identic, în acest caz, dar și în toate celelalte. Nu se știe cum a identificat bloggerul german situațiile de plagiat din tezele de doctorat ale celor mai importanți oameni ai lumii, dar toate au avut cam același traseu ulterior: s-a cerut demisia tuturor celor acuzați de plagiat, în baza identificării unor similitudini din tezele de doctorat, chiar dacă era vorba despre citare „incorectă”, dar școala doctorală permitea acel sistem de citare, la momentul susținerii tezei, sau chiar dacă unele idei sau pasaje sunt asemănătoare cu altele, din alte lucrări publicate anterior. Bloggerul a declarat că a citit și a memorat integral sute de mii de pagini din tezele de doctorat și lucrările în care a identificat similitudinile, chiar dacă acestea sunt din domenii de cercetare diferite. La fel au procedat apoi și jurnaliștii care s-au specializat în identificarea plagiatelor. Cel puțin, așa declară toți. În cazul ministrului german al Educației, Annette Schavan, bloggerul a identificat 92 de paragrafe „suspecte”, în cele 350 de pagini ale tezei.
Universitățile au anulat titlurile de doctor
Pe 1 martie 2011, ministrul german al apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, a demisionat, după ce Universitatea Bayreuth i-a retras titlul de doctor, pentru plagiat. Tot în 2011, Universitatea Heidelberg i-a retras titlul de doctor, pentru plagiat, eurodeputatului liberal german Silvana Koch-Mehrin, vicepreşedinte, la vremea respectivă, al Parlamentului European. Doi ani mai târziu, pe 9 februarie 2013, ministrul german al Educației, Annette Schavan, a demisionat, la câteva zile după ce Universitatea din Dusseldorf i-a retras titlul de doctor, pentru plagiat. A urmat preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert. Preşedinte al Camerei inferioare a Parlamentului de la Berlin, devenit doctor în Ştiinţe Sociale al Universităţii Bochum, în 1975, a fost și cel care, la începutul lui 2011, tocmai îl critica dur pe ministrul apărării, Guttenberg, acuzat de plagiat. Nu sunt singurii politicieni eliminați din viața politică pe baza acuzațiilor de plagiat, dar sunt cazurile cele mai relevante. Și alte țări europene și-au pierdut politicieni importanți, pe bază de plagiat identificat de același blogger anonim, preluat de revista „Nature”, apoi de toată presa internațională. Cel mai relevant caz este al președintelui maghiar Pal Schmitt, care a demisionat din funcție, în aprilie 2012, după acuzația de plagiat.
Aceeași strategie și în România
În timp ce liderii europeni dispar prin metoda „plagiatul”, despre care se poate spune că a fost „plagiată” și „autoplagiată” cu fiecare nou caz, având aceeași metodă de propagare, sunt încă mulți care consideră că subiectul nu este important și mai ales nu avem motive să contestăm ceva ce a fost contestat de un blogger anonim. Anul 2011 a adus Legea Educației asumată de Guvernul Boc, ministrul Educației fiind atunci Daniel Funeriu. Ministrul Educaţiei din Cabinetul Boc, Ioan Mang, a demisionat, în mai 2012, după ce a fost acuzat de plagiat. Primul caz răsunător a fost însă premierul Victor Ponta, al cărui coordonator de doctorat fusese premierul Adrian Năstase, teza fiind susținută la Facultatea de Drept a Universității din București, în 2003. Dar Ponta n-a demisionat. Pe 12 martie 2013, New York Times titra: „Ponta, politicianul european acuzat de plagiat care nu a demisionat”, după ce a fost acuzat de plagiat, de același „Vânător de plagiate”, iar presa internațională și cea din România au preluat subiectul cu tot cu titlu, cerând să se facă „dreptate”. La fel ca în toate celelalte cazuri, subiectul a fost preluat de la bloggerul anonim mai întâi de revista „Nature”. Dar au urmat și alții, din toate „taberele”. Cel mai răsunător a fost cazul ministrului de Interne, Petre Tobă, acuzat în același fel de plagiat, în iulie 2016, iar demisia lui a fost cerută chiar de colegul său, Mircea Dumitru, ministrul Educației din acea perioadă, care a amenințat că va demisiona el, dacă nu este demis ministrul de Interne. Au urmat scandaluri legate de alți politicieni celebri și au fost demiși generali din SRI și MAI, iar scandalul a ajuns la Academia de Poliție, lider „de audiență” fiind chestorul Bogdan Despescu, acuzat de plagiat imediat după ce a fost numit secretar de stat în MAI, practic, numărul doi în Ministerul de Interne. Pentru că nici Despescu nu a demisionat, cinci ONG-uri i-ar cerut de urgență să renunțe la funcție, conform procedurii internaționale din mediul online.
Probleme legislative de abordare
Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a refuzat, anul trecut, inițiativa legislativă de modificare a procedurii de evaluare și reevaluare a tezelor de doctorat, prin neacceptarea analizei „in integrum” a tezelor, propusă de Ministerul Educației. Erau propuse trei modificări esențiale care ar fi urmat să aducă la normalitate procesele intentate împotriva celor acuzați de plagiat în România: să fie reverificată teza în integralitate, de către echipa de experți, nu doar de un soft; să se ia în considerare valoarea pe care o aduce o teză de doctorat, nu doar citatele din articole de lege, definiții din manuale sau citate din recomandările Comisiei Europene, care acum sunt identificate ca plagiat; să se respecte cadrul legislativ general, peste ale cărui principii s-a trecut, în ultimii 12 ani, atunci când politicienii și generalii din Poliție sau din SRI au fost executați prin metoda „plagiatul”. Modificări legislative s-au elaborat și s-au discutat între experții de la Ministerul Educației și de la CNATDCU, ajungându-se la concluzia că, într-adevăr, softurile antiplagiat nu pot înlocui analiza comisiilor de experți, drept pentru care s-a cerut ca atunci când este reanalizată o teză de doctorat cu acuzație de plagiat, să se citească și lucrarea, în integralitate, nu doar pasajele generate de softurile antiplagiat. Această modificare – firească pentru oricine are gândire logică – îi deranjează foarte mult pe cei care susțin „decapitările” pe baza acuzațiilor de „furt intelectual”. De asemenea, pentru prima oară a fost invocat principiul Legii Drepturilor de Autor (8/1996), care definește plagiatul cu totul altfel decât și-ar dori cei care acuză: se consideră că un text este furat atunci când autorul acelui text depune plângere în acest sens. Respins, de asemenea, de CNATDCU.
Unde și cum se găsesc similitudini
Analiza tezelor de doctorat se face, de fapt, cu ajutorul softurilor care identifică similitudini. Este nevoie de o analiză „in integrum” tocmai pentru a se vedea dacă într-adevăr cineva a copiat fragmente din alte texte, asumându-și-le drept creație proprie sau, de fapt, sunt fragmente pe care softurile le identifică eronat ca fiind similitudini. Multe dintre citatele care au dus la acuzații de plagiat sunt în notele de subsol. Până acum nu s-a luat în considerare faptul că nu se poate comenta cadrul legislativ fără a se cita din textele de lege, deci e necesară introducerea citatelor exacte din legile comentate. În plus, unele reguli absurde impun un anumit procent din pagină pentru citate, în timp ce textele de lege nu pot fi nici „povestite” cu alte cuvinte, nici reformulate. La fel se întâmplă și în cazul definițiilor sau al declarațiilor oficiale care apar, de multe ori, ca „plagiat”, deși autorii tezelor menționează, în text, că urmează un citat și indică sursa. Tocmai pentru că în aceste cazuri s-a constatat o interpretare eronată a softurilor antiplagiat – care „văd” doar fragmentele de text similare, nu și contextul – s-a cerut ca specialiștii din comisiile CNATDCU să citească realmente toate tezele pe care le reanalizează, în integralitate, pentru a aprecia corect valoarea tezei, nu erorile de interpretare ale softului, pe baza cărora au fost declarate mai multe plagiate, în ultimii 12 ani.Au existat și excepții de la demitere
Pe 28 septembrie 2015, ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, era acuzată de plagiat, de către același blogger anonim. Plagiatul a fost publicat pe website-ul VroniPlag Wiki, unde se arată că au fost identificate „elemente de plagiat în 27 din cele 62 de pagini ale disertației Ursulei von der Leyen din 1990”. Cazul a fost preluat din nou de presa internațională și i s-a cerut demisia. Von der Leyen, membră a partidului de centru-dreapta CDU al cancelarului Angela Merkel, a cerut Universității de Medicină din Hanovra să-i fie reevaluată lucrarea de către o comisie „expertă și neutră”. A doua acuzație i-a fost adusă când Ursula von der Leyen a devenit președintele Comisiei Europene, iar scandalul plagiatului în cazul ei a fost reluat.
Vânătoarea de generali de intelligence
România se mai poate lăuda cu o particularitate: nu doar capii politicii sunt executați pe sistemul inchizitoriu al plagiatului, ci și capii serviciilor de informații. Este deja celebru cazul fostul Secretar General al Serviciului Român de Informații Dumitru Dumbravă, scos din sistem după acuzația de plagiat, în august 2018, care are o teză de doctorat anulată ulterior și în instanță. Generalul SRI a prezentat, în teza lui de doctorat, situația atacurilor unor mișcări precum Anonymus, Occupy, Greenpeace, AntiFa etc. asupra tuturor statelor lumii. Teza nu a fost secretizată, deși apar nume de persoane și de companii, într-o analiză specifică pentru activitatea SRI. Plagiatul a fost declarat în baza fragmentelor de text folosite ca suport științific pentru a fundamenta nevoia unei legislații clare a internetului. Subiectul tezei nu este securitatea cibernetică în sine, așa cum au scris jurnaliștii care au citit teza și au memorat-o, identificând astfel similitudinile, ci despre legislație. Partea legată de „cyber security” este doar baza de la care Dumbravă, specialist în Drept, pornește pentru a explica nevoia unui cadru legislativ adecvat, în apărarea instituțiilor statului și chiar a firmelor și a persoanelor fizice de atacurile infractorilor internetului. Dar autorul tezei nu s-a erijat în expert în IT, nici măcar în securitate cibernetică, ci a fundamentat nevoia de cadru legislativ, pornind de la cercetările deja făcute în celelalte domenii, în care nu este expert. Totuși, a doua comisie de evaluare a avut altă părere. Teza poate fi citită integral la Biblioteca Națională a României, iar raportul se poate descărca de pe site-ul Academiei Naționale de Informații. Au fost vânați și alți generali SRI, printre care se numără și generalul Coldea, care a reușit să-și secretizeze teza de doctorat înainte de a putea fi citită la Biblioteca Națională a României.
Biblioteca Națională a României nu permite fotocopierea tezelor de doctorat. Acestea pot fi doar citite pe un monitor la care orice jurnalist are acces, fără conexiune la internet și fără posibilitatea de a fotografia. Regula este în vigoare de mai mulți ani, iar accesul la teză se dă pe loc, după completarea unei fișe prin care se cere acest lucru
Plagiatul a funcționat, în ultimii 11 ani, în toată Europa, ca armă de atac la adresa oricărui premier, ministru, parlamentar, chiar președinte de stat, iar în România s-a extins la serviciile de intelligence, la Poliție și academiile care pregătesc specialiștii pentru apărarea statului.
