x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social O nouă formă de relief a apărut în Buzău

O nouă formă de relief a apărut în Buzău

12 Dec 2017   •   13:50
O nouă formă de relief a apărut în Buzău

Un lac sărat cu o suprafaţă de circa 4.000 de metri pătraţi s-a format recent după o alunecare de teren pe râul Slănic, pe raza comunei buzoiene Beceni, lacul putând deveni obiectiv turistic, potrivit primarului localităţii, Laurenţiu Constantin. “Alunecarea de teren este monitorizată de Prefectură, ISU Buzău şi Apele Române. Ne-ar prinde bine o staţiune de agrement mai ales că Slănicul este o apă sărată care trece pe la Sarea lui Buzău şi Muntele de sare”, a menţionat primarul comunei Beceni. Conform acestuia, lacul are o suprafaţă de 3.000 - 4000 de metri pătraţi şi s-a format pe albia minoră a râului. „În afară de câteva construcţii improvizate, modificarea cursului apei nu pune în pericol locuinţele, dacă apele nu se vor retrage s-ar putea să avem un punct de atracţie turistică”, a spus Constantin. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabi Cosma, a declarat că în zona respectivă circa zece construcţii provizorii, anexe, grajduri, construcţii fără autorizaţie vor fi demolate, precizând totodată că “în acest moment, nicio persoană nu este în pericol, iar situaţia este monitorizată”. 

×
Subiecte în articol: lac sărat