x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Olt: 800 de locuri de muncă disponibile în Spania, la recoltarea căpşunilor

Olt: 800 de locuri de muncă disponibile în Spania, la recoltarea căpşunilor

04 Iul 2016   •   18:37
 Olt: 800 de locuri de muncă disponibile în Spania, la recoltarea căpşunilor

Fermierii spanioli vor să angajeze 800 de femei pentru campania de recoltare a căpşunilor din prima parte a anului viitor, a anunţat luni Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt.

Potrivit unui comunicat de presă, instituţia, prin Serviciul Eures, oferă 800 de locuri vacante în Spania, pentru muncă sezonieră în agricultură, la recoltarea căpşunilor în campania 2007.

Angajatorii caută persoane cu vârste între 18 şi 40 de ani, apte pentru munca la câmp, iar durata contractului va fi de trei luni, începând cu jumătatea lunii februarie 2017. Salariul brut va fi de 40,15 euro/zi sumă din care angajatul va plăti impozitul pe venit şi asigurarea. Angajatorul oferă şi cazare pentru 1,6 euro pe zi, însă pentru bărbaţi nu există posibilitate de cazare în cadrul firmei, mai specifică AJOFM Olt.

Ferme de căpşuni din Spania au mai angajat lucrători din judeţul prin selecţie organizată cu sprijinul AJOFM Olt şi în urmă cu doi ani. În urma unei selecţii ce a avut loc în ianuarie 2014 la Slatina, au încheiat contracte pentru muncă sezonieră - culesul căpşunilor - peste 500 de femei din ţară, circa 200 dintre acestea fiind din judeţul Olt. AGERPRES

×
Subiecte în articol: capsunari culegatori de capsuni