Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, i-a anunţat pe angajaţii din penitenciare că îşi vor primi drepturile salariale, după ce Ordinul pentru plata orelor suplimentare pentru toţi lucrătorii din sistem a intrat în vigoare miercuri.
„Prin acest ordin, se creează baza legală pentru plata majorării de 75% din salariul de funcţie pentru munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul penitenciar şi din Ministerul Justiţiei. De asemenea, se continuă acordarea majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale categoriilor de personal menţionate mai sus şi în anul 2019”, se arată într-un comunicat.
Sindicaliştii neagă
Totuşi, sindicaliştii susţin că ordinul semnat de Birchall conţine prevederi ilegale şi discriminatorii: „ Ordinul la care se face referire in comunicat nu crează baza legală aşa cum în mod eronat se afirmă, acesta fiind în realitate aprobat cu o întârziere de peste 6 luni”, arată Sorin Dumitraşcu, liderul Federaţiei Sindicatelor.
„Plata orelor suplimentare este încă suspendată din lipsa bugetului pentru anul în curs, iar plata celor peste 1 milion de ore suplimentare nerecuperate nici măcar nu a fost luată în discuţie”,
Sorin Dumitraşcu