x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Poveştile Carpaţilor: Cabana Urlea a ars, vivat Cabana Urlea

Poveştile Carpaţilor: Cabana Urlea a ars, vivat Cabana Urlea

de L. Budin    |    04 Oct 2019   •   10:41
Poveştile Carpaţilor: Cabana Urlea a ars, vivat Cabana Urlea

Cine mai cumpără azi o cabană dărăpănată de altitudine? Cine ar da bani pe o construcţie din lemn de prin anii ’30, fără apă, fără electricitate, departe de orice drum de acces auto? Doi tineri montaniarzi şi-au investit economiile în Cabana Urlea, din Făgăraş, pentru a-i reda funcţiunile şi farmecul de odinioară.

 

„Poveştile Carpaţilor” este numele asociaţiei înfiinţate de proprietarii cabanei, Cristina Stanciu şi Bogdan Mihalache, rolul ei fiind de a organiza evenimente prin care se pot strânge bani. Fiindcă e nevoie de vreo 300.000 de euro pentru refacerea construcţiei istorice, dată în folosinţă în 1927, prin eforturile saşilor iubitori de munte de la Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor SKV. La vremea aceea, materialele de construcţie au fost cărate de entuziaşti cu spatele sau cu ajutorul măgarilor. Aşa a luat fiinţă un prim corp al cabanei, dotat cu priciuri. Zece ani mai târziu, a fost ridicată o construcţie mai încăpătoare, care a fost renovată prin anii ’80. După revoluţie, locul s-a dărăpănat, a fost părăsit şi vandalizat. Asta, până anul trecut, când tinerii montaniarzi Cristina şi Bogdan au decis că Urlea merită o nouă şansă.

 

Focul a dat planurile peste cap

De anul trecut şi până acum, în zona cabanei s-au organizat câteva manifestări sportive, iar un procent din fondurile strânse s-au adunat în puşculiţa proiectului Urlea. Cei de la „Poveştile Carpaţilor” intenţionau să investească banii în proiectul tehnic. Un incident neprevăzut a readus însă la zero planurile tinerilor entuziaşti. Recent, un incendiu a mistuit totul până la temelie - şi anexa, şi corpul principal. „Urma să facem toate studiile de teren, să vedem fundaţia, să ne dăm seama cum putem să ne legăm de ea, ca să susţină noua structură”, spune Cristina Stanciu. „Voiam să păstrăm elemente de arhitectură din vechea clădire. Din păcate, a ars tot, iar acum toate avizele trebuie reluate şi tot procesul va dura cu un an mai mult”.

 

Un adăpost prietenos cu mediul

Cristina e convinsă că focul a fost pus cu intenţie, dar încearcă să privească totul cu optimism. După ce se vor obţine din nou toate avizele şi aprobările necesare, se va face proiectul tehnic, iar atunci se va şti cu exactitate de câţi bani e nevoie pentru ridicarea clădirii. Se va face devizul pentru materialele necesare, se vor căuta sponsori şi soluţii pentru a le aduce pe şantier - cel mai probabil cu elicopterul, aşa cum s-a făcut şi când s-a extins cabana. „Noi ne dorim soluţii ecologice: panouri solare, minieoliană, astfel încât construcţia să se poată autosusţine, şi să fie şi un exemplu pentru turişti de loc prietenos cu mediul”, spune Cristina. „Nu vrem să fie un loc în care să se poată ajunge cu autoturismul, ne dorim un adăpost pentru iubitorii de munte”.

 

„Dacă saşii au putut ridica atâtea cabane de creastă în anii ’20, atunci, fiind şi noi oameni de munte, putem încerca să refacem acest loc. Numai noi putem aduce plusvaloare lucrurilor în care credem”.

Cristina Stanciu, „Poveştile Carpaţilor”

Cei care vor să sprijine proiectul pot face donaţii în contul RO30 INGB 0000 9999 0760 2164,

deschis la ING Bank.

×