x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Producătorii de medicamente îl acuză pe ministrul Sănătăţii că ascunde adevărul în privinţa exportului de medicamente

Producătorii de medicamente îl acuză pe ministrul Sănătăţii că ascunde adevărul în privinţa exportului de medicamente

11 Dec 2017   •   14:51
Producătorii de medicamente îl acuză pe ministrul Sănătăţii că ascunde adevărul în privinţa exportului de medicamente

Producătorii de medicamente îi acuză pe reprezentanții ministerului Sănătății că nu prezintă adevărul în ceea ce privește "exportul paralel de medicamente".

Într-un comunicat semnat de Coralia Kreyer, directorul executiv al Asociaţiei Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM), se menționează că ministrul Florian Bodog prezintă "un adevăr și jumatate" referitor la soluționarea problemei medicamentelor din România.

Prezentăm integral comunicatul semnat de Coralia Kreyer:

"Exportul paralel de medicamente "expus" la Bruxelles:

Ministrul Bodog pare că ne prezintă, încă o dată anul acesta, "un adevăr și jumatate" referitor la soluționarea problemei medicamentelor din România, prin comunicatul de presă din data de 8 decembrie 2017, emis în urma participării domniei sale la reuniunea Consiliului miniștrilor UE pentru Sănătate, din Bruxelles. În comunicat se anunță susținerea poziției României referitoare la exportul paralel, de către majoritatea Statelor Membre.

Ceea ce pare un succes răsunător repurtat de delegația română în ceea ce privește exportul paralel, pentru cei mai puțin informați de subiect sau interesați de găsirea unui vinovat exclusiv al situației de criză a medicamentelor, derulată cu precădere în 2017, în realitate este doar o jumătate de adevăr.

„Concluzille domnului ministru Bodog referitoare la exportul paralel, nu numai că nu se regăsesc în comunicatele de presă sau declarațiile Consiliului UE referitoare la rezultatele acestei reuniuni (publice pe consilium.europa.eu) dar, din comunicatul Ministerului, sunt omise informații, prezentate atât în discursul domnului ministru cât și în alocuțiunile celorlalți Oficiali UE, care completează tabloul crizei medicamentelor în general, și poziționează România într-un context mai larg. Aceste informații se referă la:

- prețurile inechitabile practicate de industria farmaceutică în UE, cu defavorizarea implicită a pacienților din statele cu economii deficitare, ca România (acest aspect frizează poziția de top a României în UE în ceea ce privește creșterea economică);

- costurile foarte ridicate pentru autorizarea centralizată (simultană în toate țările UE) a unor medicamente, costuri care sunt nejustificate, ținând cont de faptul că, comercializarea implicită a acestora nu poate fi și susținută de bugetele multor țări, România fiind una dintre acestea;

- Comisia Europeană este în curs de derulare al unor studii referitoare atât la aprovizionarea piețelor de către producători, dar și la impactul comerțului paralel (import/export paralel) asupra disponibilității medicamentelor și asupra bugetelor naționale, iar rezultatele acestora vor fi disponibile în cursul anului 2018.

În plus, în urma audierii alocuțiunilor tuturor celor 27 miniștri UE, am fost surprinsă să constat că "majoritatea" de care vorbește domnul ministru, în ceea ce privește susținerea echivalenților săi UE, a fost reprezentată parțial, de doar două State Membre, Grecia și Ungaria. Acest fapt, nu exclude însă susținerea Europeană privind favorizarea accesibilității și disponibilității medicamentelor, cu respectarea prevederilor Europene în vigoare, care vizează atât libera circulație cât și concurența, fără discriminarea unui anumit tip de jucător din piața farmaceuticelor, fie el producător sau distribuitor. Interpretarea ministrului Bodog în ceea ce privește susținerea Europeană a restricționării/interzicerii exportului, este, în acest context, una unitară si discriminatorie.

"Reglementarea situațiilor care decurg ca urmare a retragerii de pe piață a medicamentelor",  cum este precizat în comunicatul Ministerului, se poate face prin actualizarea bugetului sănătății la un nivel corespunzător necesarului actual, care în prezent pare a fi o "misiune imposibilă" și prin import paralel, acesta din urmă fiind componentă a mecanismului binar de comerț paralel, intracomunitar. Chiar dacă importul paralel este o misiune posibilă din perspectiva distribuitorilor paraleli și este reglementat în întreaga UE, oficialii noștri doresc a transforma posibilul în imposibil, medicamentele prescriptibile importate paralel (în special acele medicamente retrase de pe piață din motive comerciale) nefiind nici până în prezent incluse în lista medicamentelor de care pacienții pot beneficia în sistem compensat/gratuit.

6 decembrie 2017, purtătorul de cuvânt a Comisiei Europene, doamna Anca Păduraru: "Exportul paralel nu a fost evaluat până în prezent ca fiind o cauză majoră pentru lipsa de disponibilitate a medicamentelor în România. Un aspect cu adevărat critic, în situația actuală, nu este găsirea unor metode de restricționare/interzicere a exportului paralel ci reglementarea importului paralel pentru medicamentele prescriptibile (preț/compensare), ca o alternativă de aprovizionare, în special pentru medicamentele retrase, care nu au o alternativă generică existentă pe piață".

Bodog acuză companiile producătoare că fac export paralel

Ministrului Sănătății a declarat, în luna octombrie, că exportul paralel de medicamente este făcut chiar de membrii companiilor producătoare.

"Unele companii producătoare au oameni care sunt implicaţi în exportul paralel şi mi-aş dori să existe o anchetă pe tema asta, o anchetă internă a fiecărei firme. Si să-i arate cu degetul", a declarat Bodog.Observator.tv

×