x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Protocol nou de tratament pentru COVID-19 

Protocol nou de tratament pentru COVID-19 

de Monica Cosac    |    15 Oct 2021   •   07:20
Protocol nou de tratament pentru COVID-19 

Ca urmare a noilor date clinice acumulate în ultima perioadă, autoritățile au publicat un nou protocol de tratament pentru persoanele infectate cu virusul SARS-CoV-2. Potrivit documentului publicat miercuri seară în Monitorul Oficial, dacă în cazul celor care s-au infectat, dar sunt asimptomatici nu este nevoie de niciun tratament, în cazul persoanelor cu simptome, medicamentele antivirale trebuie administrate cât mai repede, mai ales în cazul celor cu risc de agravare a bolii. În schimb, „antibioticele nu se utilizează în tratamentul COVID-19”. Antibioticele ar trebui prescrise foarte rar de la începutul tratamentului și doar dacă există și o infecție bacteriană în același timp. „În ultimele luni se prescriu foarte mult la domiciliu în formele ușoare, inutil și cu riscuri: azitromicina, anticoagulante și corticoizi (medrol, dexametazonă)!”, atrag atenția medicii care au realizat noile scheme de tratament. 

 

„Având în vedere acumularea de noi date clinice, precum și monitorizarea și îngrijirea în ambulatoriu a tot mai mulți pacienți, Comisia de boli infecțioase a Ministerului Sănătății propune un protocol de tratament revizuit. În elaborarea acestui protocol, comisia de specialitate a primit sprijinul direct al Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID-19. Acest protocol de tratament al infecției cu virusul SARS-CoV-2 abordează cazul general al pacienților cu COVID-19, fără a detalia situații particulare”, se precizează în Ordinul 2.103/12 octombrie 2021 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătății nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-CoV-2. Pentru realizarea acestuia, medicii din cele două comisii au analizat documentele emise de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), ghiduri terapeutice și alte materiale publicate de la realizarea versiunii anterioare a protocolului. 

 

Câteva dintre recomandările generale cuprinse în Protocol:

- Persoana cu infecție asimptomatică cu SARS-CoV-2 nu necesită un tratament medicamentos.

- Îngrijirea pacienților cu forme ușoare de boală, în cazul celor fără factori de risc pentru evoluție severă, recurge la medicație simptomatică; simptomaticele pot fi utile și pentru pacienți cu forme mai severe de boală.

- Antiviralele au o eficiență cu atât mai mare cu cât sunt administrate mai devreme în cursul bolii, de preferat începând din primele zile de evoluție; de aceea antivirale se administrează în primul rând pacienților cu forme nonsevere de boală care au factori de risc pentru evoluția severă.

- Dintre antivirale, remdesivir se recomandă a fi utilizat în spital în formele medii de boală la pacienți cu factori de risc pentru evoluție severă și în formele severe (cât mai rapid după instalarea necesarului de oxigen), iar favipiravirul poate fi folosit în formele ușoare și medii de boală în spital și eliberat în regim ambulatoriu de farmacia cu circuit închis/oficina cu circuit închis, la recomandarea medicului specialist din cadrul spitalului.

- Monitorizarea pacientului este extrem de importantă pentru a surprinde o evoluție a bolii din faza inițială, de multiplicare virală, către faza inflamatorie, deoarece se impune modificarea atitudinii terapeutice.

- Tratamentul antiinflamator cu corticoizi (de preferat dexametazonă) este indicat la pacienții cu inflamație sistemică, care necesită administrare de oxigen.

- Imunomodulatoarele sunt rezervate doar cazurilor cu inflamație excesivă, rapid progresivă, care nu este controlată de corticoizi în doză antiinflamatorie.

- Administrarea profilactică de anticoagulant este indicată tuturor pacienților spitalizați, cu excepția celor care primesc deja un tratament anticoagulant și care vor continua să primească doze terapeutice.

- Infecția cu SARS-CoV-2 nu reprezintă o indicație suplimentară pentru administrarea de antiagregante (se menține administrarea pentru alte indicații).

- Stabilirea riscului tromboembolic (n.r. – formarea de cheaguri de sânge) se poate face cu scoruri consacrate pentru alte afecțiuni la care se adaugă și factori de risc specifici COVID-19. Administrarea de doze terapeutice de anticoagulant se face pentru indicațiile standard, dar și pentru pacienți cu COVID-19 cu risc tromboembolic mare (agravarea suferinței respiratorii și/sau sindrom inflamator marcat) și risc hemoragic mic. 

- Principalul suport pentru pacienții cu forme severe și critice de COVID-19 este corectarea hipoxemiei (n.r. - scădere a cantității de oxigen din sângele arterial), la care este necesar să aibă acces rapid pacienții cu forme severe/critice.

- Pentru pacienții monitorizați la domiciliu se aplică recomandările de mai sus: infectații asimptomatici nu primesc tratament, pacienții cu forme ușoare de boală primesc simptomatice și medicație cu efect antiviral dacă au factori de risc pentru evoluție severă, pacienții cu forme medii și severe care rămân la domiciliu pot primi și profilaxie a trombozelor dacă au și alți factori de risc (în primul rând imobilizarea la pat).

- Colaborarea dintre medici din diverse specialități medicale este necesară pentru a putea îngriji manifestările variate/complexe ale COVID-19.

- Utilizarea de azitromicină (și alte antibiotice) și de corticoizi la domiciliu în COVID-19 reprezintă de cele mai multe ori un abuz, cu consecințe asupra pacientului, care poate dezvolta efecte colaterale ale administrării de antibiotice și poate avea o evoluție prelungită a bolii.

Protocolul cuprinde, de asemenea, și recomandări detaliate pentru cazurile de infectare la copii și strategii terapeutice în funcție de formele de boală: ușoară, medie (fără oxigenoterapie), severă (cu necesar de oxigenoterapie) și critică (cu necesar de suport ventilator). 

 

Antibioticele nu se utilizează în tratamentul COVID-19. Ele ar trebui prescrise foarte rar de la începutul tratamentului, deoarece co-infecțiile bacteriene simultane infecției SARS-CoV-2 sunt foarte rare; se administrează antibiotic doar dacă este demonstrată o infecție bacteriană concomitentă. Inițierea tratamentului antibiotic pe parcursul îngrijirii pacientului cu COVID-19 se face doar dacă s-a produs o suprainfecție bacteriană.

 

Tratamentul antiviral ar trebui început cât mai rapid după debutul simptomelor, este concluzia medicilor care au conceput noile scheme de tratament: „indicația de selecție este la pacienți cu risc de progresie către forme severe/critice de boală, iar alegerea antiviralelor va depinde de efectele adverse posibile, de afecțiunile preexistente, precum și de disponibilitatea unuia sau altuia dintre antivirale la un moment dat”.

×
Subiecte în articol: Covid-19 Delta COVID-19