x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social România va înființa Observatorul Național al Copilului

România va înființa Observatorul Național al Copilului

de Adrian Stoica    |    12 Aug 2022   •   07:40
România va înființa Observatorul Național al Copilului

În România, pentru foarte mulți copii, fiecare zi este o luptă pentru a supraviețui. Cei mai mulți dintre ei provin din familii dezorganizate, din medii violente în care lipsa unor venituri constante și dependența de consumul de alcool le transformă copilăria într-un coșmar. Aflați în această situație, cei mai mulți dintre ei abandonează școala și devin viitorii adulți fără viitor. Crearea unui cadru legal care să le permită autorităților să intervină când sunt semnalate astfel de situații, asigurându-le o șansă la un trai mai bun acestor copii a fost asumată de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Sarcina a revenit Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care a anunțat ieri că a finalizat proiectul legii privind prevenirea separării copilului de familie și l-a lansat în dezbatere publică.

Proiectul stabilește norme clare pentru intervenția autorităților în cazul copiilor și a familiilor aflate în situații dificile. De asemenea, se va înființa Observatorul Național al Copilului prin care se vor identifica și înregistra toți copiii aflați în situații de risc de separare de familie. Registrul,  prima și cea mai complexă bază de date a copiilor din România care va permite, totodată, monitorizarea în timp real a celor cu probleme, va fi gestionat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Separarea copilului de familie este o decizie care trebuie luată doar în ultima instanță, după ce toate celelalte variante au fost încercate. Potrivit datelor oficiale, acum doar 3 din 10 orașe au centre și specialiști pentru a preveni această separare. În mediul rural, situația este gravă: mai puțin de 1 din 10 localități au resursele esențiale. În 570 de localități, 12 orașe și 558 de comune, nu există centre și specialiști.

50 de mil. euro pentru o rețea de centre sociale

Potrivit reprezentanților Ministerului Familiei, situația se va schimba în următoarea perioadă, având în vedere că prin PNRR sunt alocate 50 de milioane de euro. Banii vor fi folosiți pentru înființarea unei rețele naționale de 150 de centre de zi. Noul proiect de lege prevede că în fiecare localitate va exista o structură comunitară consultativă deoarece comunitatea locală este și cea care cunoaște cel mai bine situația celor care au nevoie de ajutor. Din ea pot face parte de la directorul școlii, polițistul de proximitate sau preotul localității până la medicii de familie sau membri ai societății civile. Munca celor care vor face parte din viitoarea structură va fi plătită, iar indemnizația de ședință va fi egală cu 1% din salariul primarului. 

În vederea realizării activității de prevenire a separării copilului de familie, serviciile publice de asistență socială vor avea obligația de a realiza anual un plan de dezvoltare a serviciilor de prevenire a separării pe care îl vor supune aprobării consiliului local, după avizarea acestuia de către structura comunitară consultativă înființată la nivelul localității.

Fiecăruia după nevoi

Noua lege schimbă și modalitatea de finanțare, iar pentru serviciile sociale destinate prevenirii separării copilului de familie se propune asigurarea finanțării de la bugetul de stat în procent de până la jumătate din necesar, restul baniilor urmând să fie asigurați de administrațiile locale, donații, sponsorizări etc. Sumele vor fi stabilite în funcție de numărul de copii înregistrați în Observatorul Național Copilului. „Fiecare copil care are nevoie de sprijin îl va primi, în funcție de necesitățile concrete. Are nevoie de haine, primește haine. La fel în cazul alimentelor sau dacă locuința are nevoie de reparații sau obiecte electrocasnice. Astăzi, publicăm în consultare publică proiectul legii. După aprobare, în cel mult un an, vom avea imaginea reală a situației copiilor din România”, a declarat ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Care sunt considerate situațiile de risc

Copilul este considerat în situație de risc de separare de familie dacă familia care se ocupă cu creșterea și îngrijirea lui se confruntă cu una sau multe dintre următoarele situații:

a) situația economică și condițiile de viață precare existente în mediul său familial și/sau în comunitate, cum ar fi sărăcia monetară sau sărăcia extremă;

b) situația socială și mediul social necorespunzător, care pot exercita influențe nefaste asupra copilului;

c) starea de sănătate a fiecărui membru de familie;

d) nivelul de educație scăzut al familiei;

e) mediul violent existent în familie, care poate afecta relațiile dintre adulți, dintre copii și dintre adulți și copii;

Alocațiile copiilor instituționalizați au fost majorate

 -Pentru cei 35.000 de copii aflați deja în grija asistenților maternali, a rudelor etc, alocația a fost majorată începând cu 1 iulie  de la 630 la 950 lei/lunar pentru copilul fără dizabilități și de la 945 la 1.425 lei/lunar pentru cel cu dizabilități;

-Tot din iulie s-au majorat de cinci ori sumele alocate copiilor din centrele rezidențiale pentru cheltuielile personale, banii de buzunar. Suma a crescut de la 28 la 150 lei.

- De asemenea, de la 1 iulie au fost actualizate sumele alocate copiilor aflați în aceste centre pentru îmbrăcăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite, manuale și jucării. Acestea sunt între 580 și 1.338 lei, în funcție de vârstă, anterior ele fiind între 366 și 844 lei. Aceste sume nu au mai fost majorate de peste 8 ani;

 

×