x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Sănătatea mintală este la fel de importantă ca sănătatea fizică. Apel la acțiune comună pentru Carta Albă a Sănătății Mintale

Sănătatea mintală este la fel de importantă ca sănătatea fizică. Apel la acțiune comună pentru Carta Albă a Sănătății Mintale

de Redacția Jurnalul    |    10 Dec 2025   •   13:45
Sănătatea mintală este la fel de importantă ca sănătatea fizică. Apel la acțiune comună pentru Carta Albă a Sănătății Mintale

Parteneriatul pentru Sănătate Mintală a organizat pe 9 decembrie o Masă Rotundă, în Senatul României, sub auspiciile Comisiei pentru sănătate și Subcomisiei pentru populație și dezvoltare, cu scopul de a vorbi deschis despre nevoile reale, despre obstacolele care încă îi țin pe oameni departe de ajutor și despre pașii concreți pe care îi putem face împreună. Sănătatea mintală face parte din viața fiecăruia dintre noi și este la fel de importantă ca sănătatea fizică. Uneori, chiar și cei mai puternici au nevoie să fie sprijiniți și ascultați.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților, organizațiilor de pacienți, specialiștilor din domeniul sănătății mintale, mediului academic și sectorului neguvernamental, concentrându-se pe stabilirea priorităților de acțiune pentru anii următori și măsurilor concrete pentru anul 2026.

 

Datele dintr-un studiu național[1], realizat la comanda Parteneriatului pentru Sănătate Mintală, arată că românii au o preocupare majoră pentru starea lor psihică:

  • 26% dintre respondenți au declarat că s-au confruntat cu depresie sau anxietate în ultimele 3 luni ale anului 2024;
  • 46% dintre cei afectați fac parte din Generația Z (18–27 de ani), confirmând vulnerabilitatea crescută a tinerilor;
  • Cele mai comune simptome raportate: tristețea (60%), energia redusă (54%), temerile excesive (51%), tulburările de somn (48%);
  • 61% dintre cei afectați nu au apelat la ajutor specializat, deși au declarat că s-au confruntat cu depresie sau anxietate, principalele cauze fiind: lipsa de conștientizare (60%), teama de stigmatizare (56%) și sentimentul de rușine (53%).

„Parteneriatul pentru sănătate mintală poate să devină un catalizator de idei și expertize care să fie complementare măsurilor din Planul de acțiune în domeniul sănătății mintale din România. Această masă rotundă este un pas concret înainte pentru că am pornit oficial procesul de construcție a Cartei Albe a Sănătății Mintale din România. Personal, îmi asum o atenție sporită pentru această temă importantă de sănătate și, la începutul anului următor, voi veni, alături de colegii mei senatori, cu măsuri specifice care să întărească rolul medicului de familie în prevenirea celor mai frecvente probleme de sănătate mintală”, a precizat prof. univ. dr. Carmen ORBAN, președinte Subcomisia pentru populație și dezvoltare din Senatul României.

 

 

“În sănătatea mintală, prevenția începe cu două lucruri simple: date și screening. Fără o evaluare standardizată și aplicată consecvent la nivelul medicilor de familie, restul sistemului rămâne fără fundament. În procesul de consultare pentru noua Lege a Sănătății, sănătatea mintală este pe lista de priorități”, a completat prof. univ. dr. Adrian STREINU CERCEL, președintele Comisiei pentru sănătate din Senatul României.

 

“Prioritatea imediată în sănătate mintală este stabilirea unui cadru de prevenire funcțional, astfel încât să fie tratată la același nivel cu sănătatea fizică. O Cartă Albă a Sănătății Mintale, despre care am discutat la această masă rotundă poate deveni o foaie de parcurs în domeniul sănătății mintale pe care m-aș bucura să o construim împreună, pentru că trebuie să existe o astfel de gândire integrată”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru RAFILA, președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, fost ministru al Sănătății.

 

„Am pornit de la două zone extrem de vulnerabile – pacienții oncologici și copiii – pentru că acolo impactul psihologic este imediat și profund. Sunt hotărâtă să continui acest parcurs legislativ pentru ca orice român, indiferent de vârstă sau context, să poată accesa sprijinul psihologic de care are nevoie. Trebuie să trecem de la intervenția doar în situații limită la un model în care statul sprijină fiecare cetățean înainte ca problemele să se agraveze”, a declarat Nicoleta PAULIUC, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senatul României.

 

Inițiativa <> a adus în prim-plan o realitate clară: copiii au nevoie de sprijin constant și accesibil pentru sănătate mintală, inclusiv sprijin psiho-social, iar sistemele educaționale și comunitare trebuie să răspundă acestei nevoi. Avem convingerea că UNICEF poate contribui consistent la construcția viziunii și acțiunile României în sfera Sănătății Mintale, pentru ca toți copiii și adolescenții să se dezvolte armonios”, a declarat Anna RIATTI, reprezentanta UNICEF in România.

 

Faptul că Ziua Mondială a Sănătății Mintale a avut anul acesta ca temă sănătatea mintală la locul de muncă nu este întâmplător. Este un semnal puternic că sănătatea mintală nu mai poate fi privită doar ca o responsabilitate medicală, ci ca una socială și economică. OMS susține ferm crearea unui cadru strategic național bazat pe date, coordonare multisectorială și finanțare sustenabilă”, a subliniat Dr. Uldis MITENERGS, șef Birou OMS România.

 

Membrii Parteneriatului au reiterat nevoia de colaborare atât pentru acțiuni imediate, cât și pentru activități pe termen lung pentru ca sănătatea mintală în România să fie abordată la fel ca sănătatea fizică. Informarea corectă, combaterea fenomenului de stigmă și traseul clar al pacientului sunt primele direcții pe care se vor concentra în perioada următoare. Discuțiile din cadrul evenimentului și consultările viitoare cu toți cei care sunt implicați vor fundamenta recomandările de politici publice pentru următorii ani, care vor fi reunite în Carta Albă a Sănătății Mintale.

 

Parteneriatul pentru Sănătate Mintală este o inițiativă susținută de Angelini Pharma, divizia farmaceutică a Angelini Industries, cu expertiză în ariile sănătății mintale și epilepsiei. Misiunea Angelini Pharma România este de a fi alături de pacienți și consumatori, răspunzând nevoilor zilnice ale acestora, asigurându-le astfel o stare de bine constantă și susținută. Parteneriatul pentru Sănătate Mintală este alcătuit din reprezentanți ai: CNSMLA, ARPP, SNMF, SRMM și COPAC.

 


[1] Studiul a fost realizat de iSense Solutions, în decembrie 2024, pe un eșantion reprezentativ pentru populația generală de peste 18 ani.

×