x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Un nou virus fără leac, dar cu potențial letal, made in China

Un nou virus fără leac, dar cu potențial letal, made in China

de Monica Cosac    |    11 Aug 2022   •   07:25
Un nou virus fără leac, dar cu potențial letal, made in China
Sursa foto: Agerpres

Deși pandemia de COVID-19 încă nu s-a încheiat, iar focarul global de variola maimuței provoacă îngrijorare în mai multe zone ale lumii, oamenii de știință din China anunță că au descoperit un nou virus de origine animală care poate fi fatal oamenilor. Zeci de oameni din două provincii au fost infectați cu „Langya”, care dă simptome asemănătoare bolii COVID-19 și care face parte dintr-o familie de virusuri a căror mortalitate poate ajunge, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la 75%. Deocamdată, nu a fost raportat niciun deces din cauza noului virus.

Langya henipavirus, „Langya” (LayV) a infectat deja 35 de persoane din două provincii din China (Shandong și Henan), dar nu se răspândește la fel de repede cum s-a întâmplat la virusul SARS-CoV-2. Potrivit datelor de la Centrele pentru Controlul Bolilor din Taiwan (CDC), niciuna dintre persoanele infectate nu s-a îmbolnăvit grav și nu a fost înregistrat niciun deces, însă autoritățile chineze au anunțat că vor implementa măsuri de secvențiere și supraveghere a genomului pentru noul virus.

Virusul „Langya” a fost detectat prin probe prelevate din gâtul pacienţilor care au avut contact recent cu animale.

Nu a fost dovedită, deocamdată, existenţa unei transmiteri de la om la om, au spus cercetătorii, deşi cercetări anterioare au semnalat că acest tip de infectare la henipavirusuri nu este exclus. Pacienții nu au avut contact strâns unul cu celălalt sau antecedente comune de expunere, sugerând că infecțiile umane ar putea fi sporadice. Cele mai multe dintre cele 35 de cazuri au fost la fermieri, iar alte persoane infectate au inclus muncitori în fabrici.

Care sunt simptomele

La oameni, virusul a cauzat simptome precum oboseală (54%), tuse (50%), pierderea poftei de mâncare (50%), dureri musculare (46%), greață și vărsături (38%), dureri de cap şi amețeli. De asemenea, toate persoanele infectate au avut febră, au spus oamenii de știință. Virusul a fost singurul potențial agent patogen găsit la 26 dintre cele 35 de persoane, sugerând că „LayV a fost cauza bolii febrile”.

Investigațiile inițiale asupra virusului au fost prezentate, în corespondența publicată de oamenii de știință din China, Singapore și Australia în New England Journal of Medicine (NEJM) săptămâna trecută. Prof. Wang Linfa, coautor al lucrării din NEJM, a declarat pentru Global Times, că infectările cu Langya „nu au fost fatale sau foarte grave” până în prezent și că, deocamdată, nu e cazul să ne panicăm.

O „familie” cu mortalitate de până 75% și potențial pandemic

Apariția unui nou virus din familia henipavirusurilor îi îngrijorează, totuși, pe oamenii de știință, având în vedere caracteristicile celorlalte două henipavirusuri cunoscute, virusul Hendra (HeV) și virusul Nipah (NiV), ambele cu rate foarte ridicate de deces. Unul dintre vectorii de transmitere ai acestui tip de virus sunt liliecii de fructe, consideraţi gazde naturale pentru Hendra şi Nipah.

Mai multe studii, inclusiv unul publicat anul trecut, au indicat că virusul Nipah are un potențial ridicat de a provoca o epidemie și a fost listat de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca unul dintre virusurile cele mai probabile să provoace următoarea pandemie.

Potrivit OMS, la om, virusul Nipah provoacă infecţii cu o serie de manifestări clinice, care merg de la cele asimptomatice până la infecţii respiratorii acute şi encefalită (inflamație a creierului - n.r.) fatală.

Acest virus poate fi transmis oamenilor direct de la animale (cum ar fi liliecii sau porcii) sau prin alimente contaminate.

De asemenea, la fel ca SARS-CoV-2, virusul Nipah poate fi transmis direct de la om la om și se poate răspândi prin picături respiratorii. Însă, spre deosebire de noul coronavirus, are o rată mult mai ridicată de mortalitate, ucigând până la trei sferturi dintre oamenii pe care îi infectează.

„Rata mortalității cazurilor este estimată la 40% până la 75%. Această rată poate varia în funcție de focar, în funcție de capacitățile locale de supraveghere epidemiologică și gestionare clinică”, se precizează pe site-ul OMS.

Nu există tratament specific sau vaccin

Mai mult, în cazul virusului Nipah „nu există nici un tratament sau vaccin disponibil pentru oameni sau animale”, tratamentul pentru oameni fiind unul de susținere.

Chiar dacă liliecii de fructe sunt considerați gazda naturală pentru Nipah, acest virus este foarte contagios și pentru animalele domestice. „Focare ale virusului Nipah la porci și alte animale domestice, cum ar fi cai, capre, oi, pisici și câini, au fost raportate pentru prima dată în timpul focarului inițial din Malaezia în 1999”, conform OMS.

În prezent, nu există niciun medicament sau vaccin specific aprobat pentru oameni împotriva henipavirusurilor.

 

Potrivit OMS, henipavirusurile pot provoca boli foarte grave la animale și la om și sunt clasificate cu un nivel de biosecuritate 4.

10.000 de virusuri care „circulă în tăcere” la animale, capabile să infecteze oamenii

Bolile zoonotice - transmisibile de la animal la om - devin o problemă tot mai mare de sănătate la nivel mondial. Un studiu publicat la finalul lunii aprilie în prestigioasa revistă Nature arată că există cel puțin 10.000 de tipuri de virusuri care au capacitatea de a infecta oamenii, dar în prezent „majoritatea circulă în tăcere la mamiferele sălbatice”.

Cu toate acestea, schimbările climatice și schimbarea destinației terenurilor vor forța speciile sălbatice izolate anterior să stea împreună „și vor crea oportunități de propagare în populațiile umane”, în special în zone cu o densitate ridicată a populației umane din Asia și Africa. Datorită capacității lor unice de dispersie, liliecii ar putea avea un rol important în transmiterea acestor virusuri la om în viitor, avertizau cercetătorii în această primăvară.

 

 

×