Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă în regiuni din întreaga ţară, începând de marţi dimineaţă, ora 9:00.
Astfel, în intervalul 23 septembrie, ora 9:00 - 24 septembrie, 6:00, va ploua pe arii extinse mai ales în sud-estul ţării şi în zona montană.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 30-40 l/mp. Vântul se va intensifica mai ales în regiunile extra-carpatice şi la munte, unde vor fi rafale de 60-70 km/h, iar temperatura aerului va scădea accentuat în toate regiunile. În zona montană înaltă, izolat şi trecător, precipitaţiile vor fi mixte.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor, ANM precizează că va actualiza prezentele atenţionări meteo.