x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Căldură excesivă și secetă în următoarea lună în România

Căldură excesivă și secetă în următoarea lună în România

de Redacția Jurnalul    |    20 Iun 2025   •   10:45
Căldură excesivă și secetă în următoarea lună în România

Următoarele patru săptămâni vor aduce în România căldură excesivă și secetă. Temperaturile urmează să depășească valorile normale specifice acestei perioade.

Săptămâna 23 - 30 iunie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-vestice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Săptămâna 30 iunie - 7 iulie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în sudvestul teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile.

Săptămâna 7 - 14 iulie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Săptămâna 14 - 21 iulie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice și nordvestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: căldură seceta romania