Cea mai scăzută temperatură de la începutul iernii, la nivel naţional, s-a înregistrat vineri dimineaţa la Joseni unde mercurul termometrelor a coborât până la minus 22 grade Celsius, în vreme ce la Miercurea Ciuc au fost minus 20 grade.
Meteorologul de serviciu de la staţia meteo Joseni, Rodica Biro, a declarat, pentru Agerpres, că această valoare s-a consemnat în cursul dimineţii după ce toată noaptea a fost foarte frig. Potrivit sursei citate, temperatura este una obişnuită pentru staţia meteo Joseni, minima absolută a lunii decembrie fiind, aici, de minus 26 grade Celsius.
Şi la Miercurea Ciuc a fost foarte frig, termometrele înregistrând în cursul dimineţii valoarea de minus 20 grade Celsius. Meteorologul de serviciu de la staţia meteo Miercurea Ciuc, Tanko Karoly, a declarat că încă de la ora 2.00 a început să se lase ger, cu valori de minus 18 grade, iar în cursul dimineţii s-a ajuns până la minus 20 grade Celsius.
Şi celelalte staţii meteo din judeţul Harghita au înregistrat temperaturi negative. La Topliţa au fost minus 14,3 grade Celsius, la Bucin s-au consemnat minus 14 grade, iar la Odorheiu Secuiesc mercurul termometrelor a arătat minus 6 grade.
Aceste valori sunt obişnuite pentru Harghita, cel mai friguros judeţ din ţară, supranumit şi Mica Siberie sau Polul Frigului. Minima absolută a lunii decembrie în Harghita a fost de minus 33 grade Celsius şi s-a înregistrat la Miercurea Ciuc în anul 1998. Cel mai cald a fost în anul 1989 când tot la Miercurea Ciuc s-au consemnat 16,8 grade Celsius.