x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de inundaţii în opt bazine hidrografice din Banat şi Crişana

Cod galben de inundaţii în opt bazine hidrografice din Banat şi Crişana

24 Mai 2018   •   17:00
Cod galben de inundaţii în opt bazine hidrografice din Banat şi Crişana

Hidrologii au emis, joi, noi atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în următoarele şase ore în opt bazine hidrografice din Banat şi Crişana. 

Conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până la ora 23:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile mici din bazinele hidrografice: Bega - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Timiş - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Caransebeş - amonte S.H. Brod, Pogăniş - bazin superior, Bârzava - bazin superior şi mijlociu, Caraş (judeţele Timiş şi Caraş-Severin), respectiv Crişul Repede - afluenţi bazin mijlociu şi inferior, şi Holod (judeţul Bihor). 

INHGA notează că fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Bega - bazin superior, Nădrag şi Holod (afluent al Crişului Negru). AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: cod galben inundatii banat crisana