x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea GER cu minus 15 grade Celsius la Miercurea Ciuc, cea mai scăzută temperatură din ţară

GER cu minus 15 grade Celsius la Miercurea Ciuc, cea mai scăzută temperatură din ţară

01 Dec 2014   •   09:22
GER cu minus 15 grade Celsius la Miercurea Ciuc, cea mai scăzută temperatură din ţară

Cea mai scăzută temperatură din ţară s-a înregistrat luni dimineaţa la Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a coborât până la minus 15 grade Celsius. Meteorologul de serviciu de la Staţia Meteo Miercurea Ciuc, Tanko Karoly, a declarat că această valoare s-a consemnat în jurul orei 5.30, după care cerul s-a acoperit de nori şi temperatura a crescut puţin, până la minus 13 grade Celsius.

Valoarea de minus 15 grade Celsius este cea mai scăzută înregistrată la nivel naţional. De data aceasta a fost mai frig decât la Vârful Omu, unde se înregistrează, de asemenea, de obicei, temperaturi foarte scăzute.

Prima zi a lunii decembrie a adus temperaturi scăzute şi în alte localităţi ale judeţului Harghita, supranumit Polul Frigului sau Mica Siberie a României.

La Bucin au fost minus 11 grade Celsius, la Joseni s-au consemnat minus 10 grade, la Topliţa au fost minus 7 grade Celsius, iar la Odorheiu Secuiesc s-au înregistrat minus 3 grade Celsius.

Minima absolută a lunii decembrie în Harghita a fost de minus 33 grade Celsius şi s-a înregistrat la Miercurea Ciuc în anul 1998.

×