x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Manevre oprite din cauza vântului puternic în porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia

Manevre oprite din cauza vântului puternic în porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia

de Redacția Jurnalul    |    28 Mar 2023   •   07:25
Manevre oprite din cauza vântului puternic în porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia
Sursa foto: observator.tv

Manevre sunt oprite, marți dimineața, din cauza vântului puternic în porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia, anunță Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit Centrului Infotrafic, marți dimineața nu sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier sau ca urmare a condițiilor meteorologice.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov, traficul se desfășoară pe un carosabil parțial umed, fără precipitații, cu vizibilitate bună.

Sunt semnalate ninsori slabe în zona montană a județelor Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu, Suceava, iar în restul teritoriului se circulă pe un carosabil parțial umed, cu intensificări ale vântului.

Din cauza vântului puternic, sunt oprite manevrele în porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu viteza adaptată condițiilor de drum, să păstreze o distanță corespunzătoare care să le permită să frâneze în siguranță și să nu bruscheze comenzile autovehiculului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Manevre oprite vant puternic porturi