x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Meteo: Temperaturi pozitive și ploi în luna aprilie

Meteo: Temperaturi pozitive și ploi în luna aprilie

04 Apr 2021   •   17:30

În luna mai temperaturile vor fi pozitive, iar precipitațiile vor crește în intensitate și vor fi însoţite uneori de descărcări electrice, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

"Luna aprilie este o lună reprezentativă de primăvară, mai stabilă decât luna precedentă, martie. Fenomenele specifice iernii sunt rar resimţite, iar fenomenele extreme de vară au o frecvenţă foarte redusă. Sub influenţa dominantă a circulaţiei aerului dinspre vest şi sud-vest şi ca o consecinţă a schimbărilor în distribuţia centrilor barici de pe continentul european, temperatura medie lunară a aerului înregistrează un salt evident faţă de lunile anterioare", arată prognoza. 
Cele mai ridicate valori medii de temperatură vor fi peste 12 grade Celsius și se vor înregistra în sudul şi sud-vestul ţării.

În Câmpia Română, Câmpia de Vest, în zonele joase de luncă din Transilvania (Culoarul Mureşului) şi Moldova, în mare parte din Dobrogea, temperatura medie este cuprinsă între 10 şi 12 grade Celsius. În zonele de podiş din Moldova şi Transilvania, şi în dealurile subcarpatice, valorile medii de temperatură vor fi între 8 şi 10 grade. De la poalele munţilor şi până la altitudini de 1000 de metri, temperatura medie este cuprinsă între 2 şi 6 grade Celsius. La altitudini mai mari de 1.000 de metri, valorile medii de temperatură scad constant, dar se menţin pozitive până la 1.500 de metri. În masivele înalte din Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Orientali acestea scad sub zero grade, ajungând la -2 grade Celsius pe piscurile cele mai înalte.

 

×
Subiecte în articol: meteo